Presedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a semnat un decret prin care toate canalele nationale de televiziune vor fi combinate intr-o singura platforma, potrivit Reuters, citata de The Guardian.
Zelenski a invocat importanta unei „„politici informationale unificate”” in temeiul legii martiale si a precizat ca nici un canal TV nu va fi deconectat, a anuntat duminica biroul sau prezidential, intr-un comunicat citat de Reuters.
Canalele mass-media private ucrainene au continuat pana acum sa functioneze de la inceputul invaziei ruse a Ucrainei de pe 24 februarie. Anuntul decretului, facut pe site-ul prezidential, nu a precizat cat de repede va intra in vigoare noua masura.
Anterior, cinci canale de televiziune ucrainene – Suspilne, ICTV, 1+1, Inter si Ukraina – si-au unit emisia, scrie Kyiv Independent.
Parlamentarul de opozitie Mykola Kniazhytsky, proprietarul canalului Espresso TV, a declarat ca decretul este „ilegal si nedrept”.


