Fortele ucrainene sunt in ofensiva pe toata linia frontului, afirma presedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Ucrainenii dispun de armament sofisticat furnizat de Occident si au inceput saptamana aceasta sa recucereasca teritorii ocupate de Rusia.
Zelenski le-a cerut soldatilor rusi sa fuga pentru a scapa cu viata si a sustinut ca ucrainenii contraataca si in est. „Confruntari militare active au loc acum pe toata linia frontului: in sud, in regiunea Harkov, in Donbas”, a spus el in discursul de marti noaptea.
La inceputul razboiului pe care l-a declansat acum sase luni, Rusia a ocupat parti mari din teritoriul Ucrainei, de-a lungul coastei Marii Negre, inclusiv la Herson, langa peninsula Crimeea, anexata de Moscova in 2014.
Ucraina considera ca recucerirea terenului este vitala pentru a opri expansiunea rusa inspre vest, care ar putea bloca in intregime accesul la Marea Neagra.
Kievul nu a dat prea multe detalii despre ofensiva, dar Regatul Unit, aliat al Ucrainei, a comunicat ca unitatile ucrainene din sud au obligat fortele ruse sa se retraga pe alocuri, defensiva rusa fiind relativ slaba.
Reuters nu a reusit sa obtina confirmarea independenta a avansului ucrainean, insa informatii neverificate, fotografii si filmari difuzate in mediile sociale par sa indice ca au fost recucerite mai multe sate si au fost distruse obiective rusesti din sudul Ucrainei.
Ministerul apararii de la Moscova sustine insa ca militarii rusi au respins contraofensiva ucraineana, iar apararea antiaeriana a doborat zeci de rachete in apropiere de Herson.
Purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat marti ca Rusia continua sa isi aplice metodic planurile in Ucraina. „Toate obiectivele noastre vor fi atinse”, a asigurat el.
La centrala atomica de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, urmeaza sa ajunga inspectori ai Agentiei Internationale pentru Energia Atomica (AIEA); acestia au pornit deja din Kiev, cu misiunea de a evalua distrugerile produse de bombardamentele care au provocat ingrijorare privind un posibil dezastru nuclear.
Fortele ruse au ocupat centrala inca din martie, insa personalul care asigura exploatarea este in continuare ucrainean. Partile in conflict se acuza reciproc de bombardamentele in zona.
Zelenski a avertizat ca situatia din regiunea Zaporojie, in jurul orasului Enerhodar, unde se afla centrala, „ramane extrem de periculoasa” si ca „riscul unui dezastru radioactiv din cauza actiunilor ruse nu scade nici un ceas”.
Ministerul rus al apararii a comunicat insa ca nivelul radiatiilor la centrala este normal, iar potrivit unui oficial numit de rusi in Zaporojie, doua din cele sase reactoare ale centralei erau miercuri in functiune.
Echipa AIEA, condusa de directorul agentiei, Rafael Grossi, va verifica saptamana aceasta conditiile reale.
La plecarea de la Kiev, Grossi a declarat: „Ne miscam in sfarsit, dupa sase luni de eforturi intense”. El a precizat ca misiunea ar trebui sa dureze cateva zile si ca „avem o sarcina foarte importanta de indeplinit acolo - sa evaluam situatiile reale de acolo, sa ajutam cat putem la stabilizarea situatiei”.
Evgheni Balitki, seful administratiei impuse de Rusia, a declarat insa agentiei Interfax ca AIEA „trebuie sa observe activitatea centralei intr-o singura zi”.
Marti, Ucraina a acuzat Rusia de bombardarea traseului pe care trebuie sa il urmeze inspectorii AIEA, pentru a-i obliga sa treaca prin Crimeea ocupata. Moscova nu a reactionat imediat.
Miercuri, armata ucraineana a informat ca fortele ruse folosesc tancuri, rachete si artilerie de-a lungul liniei de contact din zona.


