Presedintele Volodimir Zelenski a declarat miercuri ca fortele ucrainene au recucerit mai multe localitati din regiunea Harkov, situata in nord-estul Ucrainei, care fusesera ocupate de trupele ruse, fara a oferi insa detalii.

"Saptamana aceasta avem vesti bune din regiunea Harkov", a spus presedintele Zelenski in discursul sau video de seara difuzat pe retelele de socializare. Fara a le numi, presedintele a mentionat doar "localitati in care steagul ucrainean a revenit", scrie Agerpres.

Observatorii au raportat in ultimele zile despre un presupus progres al fortelor ucrainene in regiunea Harkov, fara ca aceste informatii sa poata fi verificate dintr-o sursa independenta.

Ucraina intreprinde inca de saptamana trecuta o contraofensiva in sudul tarii, despre care pretinde ca are succes, in timp ce Moscova da asigurari ca adversarul sufera pierderi grele.

Regiunea Harkov a fost partial ocupata de armata rusa de la inceputul invaziei, pe 24 februarie. Orasul Harkov, al doilea ca marime din Ucraina, este in mod regulat vizat de bombardamente soldate cu morti, dar fortele Moscovei nu au reusit niciodata sa il cucereasca.

Tot miercuri, un inalt oficial al Pentagonului a declarat ca fortele ucrainene fac "progrese lente, dar semnificative" pe campul de lupta si in prezent se descurca in sud mai bine decat o face Rusia. "Suntem inca la inceput. Cred ca ucrainenii fac progrese lente, dar semnificative. Si vom vedea cum se vor desfasura lucrurile", a declarat subsecretarul pentru politica de aparare Colin Kahl in cadrul unui eveniment gazduit de Defense News. "Dar cu siguranta cred ca, in acest moment, in sud lucrurile merg mai bine pentru partea ucraineana decat pentru partea rusa".

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa: