Liderul armatei private Wagner a transmis, marti, un nou mesaj in care vorbeste despre situatia de pe frontul din Ucraina. Evghenii Prigojin a vorbit despre perspectivele sumbre pe care le are armata rusa, in eventualitatea unei contraofensive ucrainene. Acesta a adus in discutie si divergentele pe care le are cu cei din conducerea armatei ruse si a acuzat faptul ca „intrigile, luptele interne si betele puse in roate” il incurca sa lupte, transmite digi24.ro.
Seful armatei private a vorbit despre evolutiile razboiului din Ucraina, marcand un an de cand militarii sai participa la luptele din estul tarii invadate pe 24 februarie 2022.
Prigojin pare ca incearca sa repare relatiile dintre el si conducerea ministerului apararii de la Moscova. Seful Wagner a vorbit in nenumarate randuri despre problele pe care le are cu seful Marelui Stat Major rus, Gherasimov si chiar cu ministrul apararii Soigu. Acesta i-a acuzat ca nu-i livreaza suficienta munitie pentru a putea avea succes pe frontul de la Bahmut, oras pe care Rusia incearca sa-l cucereasca de mai bine de 7 luni.
„Deocamdata, perspectivele sunt sumbre. Eu am mai spus, trebuie sa spargem toate bulele de aer (n. red. eliminam problemele artificial create) si ele sunt enorm de multe. Acum trebuie sa ne concentram pe un singur lucru - victoria. Asta inseamna sa mentinem linia frontului, sa ne miscam inainte, sa uitam neintelegerile, supararile si toate celelalte. Iar atata timp cat sunt intrigi, lupte si sunt puse bete in roate, suntem incurcati sa luptam. Din acest motiv, care vor fi persectivele si ce trebuie sa facem? Trebuie sa ne concentram si sa asteptam lovituri din partea dusmanului. Trebuie sa fim gata sa respingem aceste lovituri.”
Mesajul alarmist transmis de Prigojin presei din Federatia Rusa vine in contextul in care tot mai multi bloggeri rusi vorbesc despre o contraofensiva iminenta a armatei ucrainene si pierderile majore pe care le are armata rusa si, mai ales, varful de lance a rusilor in lupta pentru Bahmut, armata privata Wagner. Acesta a tinut sa sublinieze si urgenta cu care trebuie facute schimbarile de abordare din partea sefilor armtei, altfel, ar exista riscul unei infrangeri.
„Eu cred ca noi mai avem maximum cateva saptamani pentru a ne pregati (n. red. de o contraofensiva ucraineana). Din acest motiv, daca nu vom face asta, dupa cum se zice, va fi tarziu sa bem Borjomi”(n. red. expresie folosita pentru a explica faptul ca dupa un anumit moment, lucrurile nu mai pot fi indreptate, actiunile sunt tardive si ineficiente. Borjomi este o apa minerala produsa in Georgia si recomadata de adeptii medicinii homeopate in tratarea afectiunilor gastrice).
Discutiile din ce in ce mai dese ale oficialitatilor si bloggerilor rusi despre o contraofensiva ucraineana iminenta in zona Bahmut sugereaza ca sursele ruse sunt din ce in ce mai nesigure cu privire la capacitatea armatei ruse de a mentine presiunea in jurul Bahmutului.
Batalia pentru Bahmut este cea mai lunga si cea mai sangeroasa de cand Rusia si-a inceput invazia la scara larga in urma cu un an. Bahmut ar fi trebuit sa fie inca o batalie de una sau doua luni, avand in vedere ca nu era un oras de pe linia frontului inainte de 2022, dar Ucraina spune ca a fost hotarata sa nu lase fortele ruse sa inainteze in orasele din vest, cum ar fi Chasiv Yar, Kostiantynivka si Kramatorsk. Se estimeaza ca mii de soldati ucraineni au murit incercand sa mentina pozitii de aparare in transeele noroioase si sa-i impiedice pe rusi sa avanseze. Oficialii occidentali estimeaza ca Rusia ar fi pierdut in jur de 20-30.000 de soldati.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


