Dupa trei saptamani de razboi, Ministerul rus al Apararii publica primele imagini cu o drona ucraineana Bayraktar TB-2 ce ar fi fost doborata. Pana acum fortele rusesti au tot spus ca ar fi doborat cateva zeci de astfel de drone, nefiind un briefing zilnic in care sa nu precizeze ca ar fi distrus alte cateva aeronave fara pilot ale ucrainenilor.

„Ministerul Apararii a publicat o fotografie cu una dintre dronele Bayraktar doborate si care a fost folosite de Fortele Armate ale Ucrainei”, se arata in raportul armatei rusesti, citat de agentia de presa Tass.

Fotografia prezinta epava, cateva elemente de cablare, trenul de aterizare, bucati de fuzelaj si o unitate de control.

Rusia tot informeaza ca reuseste zilnic sa doboare drone Bayraktar
Desi este prima imagine cu o drona Bayraktar doborata de rusi ce a aparut pe internet de la inceputul razboiului, Rusia transmite constant ca doboara aeronavele fara pilot folosite de Ucraina.

In ultimul briefing publicat pe contul de YouTube, purtatorul de cuvant al ministerului rus al apararii spunea ca pana pe 15 martie Rusia ar fi reusit sa doboare nici mai mult nici mai putin decat 156 de aeronave fara pilot, fara sa detalieze cate ar fi de tipul Bayraktar.

In schimb, in fiecare informatie zilnica despre operatiunile din ziua precedenta Rusia mereu amintea ca reuseste sa doboare macar cateva drone de tipul Bayraktar TB-2.

Spre exemplu, in informarea de pe 15 martie zicea ca in ultima zi reusisera sa doboare 6 drone Bayraktar.

In informarea de pe 14 martie, Rusia sussine ca in 24 de ore reusise sa doboare o drona Bayraktar.

In briefingul de pe 13 martier, armata rusa spunea ca a reusit sa distruga doua drone Bayraktar.

Sursa: