Presa ucraineana a publicat imagini cu primele doua lansatoare de rachete HIMARS care au inceput deja sa fie folosite pe frontul din Ucraina.
„Activitatea a doua lansatoare de rachete HIMARS poate fi deja evaluata pe linia frontului”, se arata intr-o postare publicate pe contul de Twitter al publicatiei Ukraine 24.
„Tara noastra a fost inzestrata cu (sisteme de) rachete capabile sa loveasca extrem de precis tinte ale Rusiei la o distanta de pana la 80 de kilometri. O astfel de raza de actiune plaseaza HIMARS in afara razei artileriei ruse, in timp ce (HIMARS) poate ameninta direct bateriile de artilerie rusesti”, se mai arata in postarea Ukraine 24.
Presedintele american Joe Biden a anuntat, la inceputul lunii iunie, un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, care include sisteme de rachete HIMARS, cu raza de actiune de pana la aproape 80 de kilometri.
Rusia a protestat vehment impotriva trimiterii de rachete americane in Ucraina, amenintand ca acest lucru ar putea insemna escaladarea conflictului.
SUA au oferit pana acum Ucrainei peste 6 miliarde de dolari sub forma de ajutor militar
Statele Unite au anuntat vineri un ajutor militar suplimentar pentru Ucraina de 450 de milioane de dolari.
Aceasta duce la „aproximativ 6,1 miliarde” de dolari suma totala a ajutorului militar oferit de Washington Kievului de la invadarea tarii de catre Rusia si la 6,8 miliarde de dolari de cand Joe Biden este presedinte.

Aceasta noua componenta a asistentei oferite Ucrainei prevede in special livrarea a patru sisteme Himars (High Mobility Artillery Rocket System), lansatoare de rachete puternice montate pe blindate usoare.
Armata ucraineana insista mult asupra necesitatii de a avea acest tip de sisteme, in contextul in care, in prezent, conflictul a intrat intr-o noua faza, mai statica, concentrata pe regiunea Donbas din estul tarii si in care artileria grea a capatat un rol mai important.


