„Vreau sa-i spun comandantului nostru sef sa opreasca actele teroriste din Ucraina pentru ca atunci cand ne vom intoarce ne vom ridica impotriva lui”, „Pentru crimele pe care le-am comis, toti vom fi judecati.” Acestea sunt vocile prizonierilor de razboi rusi aflati acum in Ucraina, relateaza CNN.
Aproape o duzina au aparut in conferintele de presa sustinute de autoritatile ucrainene. Sunt doar cateva voci din cele peste 600 de soldati despre care presedintele ucrainean Volodimir Zelenski sustine ca ar fi fost capturati.
Aparitiile lor publice pot fi discutabile prin prisma Conventiilor de la Geneva, care interzic statelor sa provoace umilinte inutile prizonierilor de razboi. Este posibil ca soldatii rusi sa fi resimtit o presiune pentru a-si exprima pareri in acord cu cele ale partii ucrainene, noteaza CNN.
Potrivit sursei citate, trei piloti ai fortelor aeriene rusi cazuti prizonieri, care au vorbit cu CNN, nu au sugerat ca vorbesc sub constrangere, iar afirmatiile lor coincid cu sustinerile altor prizonieri de razboi rusi, care au declarat dupa ce au fost capturati ca acesta nu este un razboi pe care doresc sa-l duca.
Interviul CNN cu cei trei prizonieri rusi a dezvaluit ca acestia au resimtit o neliniste profunda cu privire la misiunea lor precum si din cauza suferintei civililor ucraineni, dar au folosit si cuvinte dure la adresa comandantului lor sef, presedintele rus Vladimir Putin.


