Fortele armate rusesti au inceput sa atace cu arme cu raza lunga unele din echipamentele americane primite recent de Ucraina in contextul in care Rusia inca beneficiaza de o superioritate covarsitoare in ceea ce priveste armamentul conventional.

O inregistrare video publicata de ministerul rus al Apararii in care prezinta atacarea unui obuzier M109 arata cat de vulnerabile pot fi echipamentele occidentale in fata unor atacuri de la distanta, chiar si in conditiile in care Fortele Aeriene Ruse nu au reusit sa obtina superioritatea aeriana deasupra Ucrainei nici dupa a 104-a zi a razboiului.

Inregistrarea a fost redistribuita pe Twitter de jurnalistul german Julian Ropcke, acesta notand ca ea arata cat de urgent au nevoie fortele armate ucrainene de tehnica militara grea din partea aliatilor occidentali si ca Rusia inca se bucura de o superioritate de 10 la 1 in ceea ce priveste armamentul conventional.

Obuzierul vazut in imagini, un model M109A3GN, este versiunea norvegiana a obuzierelor autopropulsate M109 de fabricatie americana produs de la inceputul anilor 1960. Imbunatatit si modernizat constant de-a lungul anilor, el este in continuare considerat o arma de incredere pentru sprijinirea brigazilor de armura si infanterie mecanizata.

Potrivit The Kyiv Independent si a altor surse, Norvegia ar fi donat Ucrainei 20 de obuziere M109A3GN. Fotografii cu unele dintre acestea au fost distribuite pe Twitter si alte retele de socializare.

Ucraina are nevoie de armament greu pentru a contracara noua strategie adoptata de armata rusa
Dupa infrangerile umilitoare suferite in primele zile ale razboiului care au fortat ministerul Apararii de la Moscova sa isi retraga fortele din regiunile Kiev si Cernihiv la sfarsitul lunii martie in vederea unui atac mai concentrat in Donbas, armata rusa si-a schimbat strategia, optand pentru bombardamente sistematice devastatoare inainte de a incerca sa avanseze.

„Ei distrug totul si apoi avanseaza prin ruine”, a explicat Serghei Haidai, guvernatorul regiunii Luhansk, intr-un interviu acordat la sfarsitul lunii mai corespondentului de razboi al Politico in Ucraina, Cristopher Miller.

„Predomina schimburile de focuri peste vai, dealuri si rauri. Cei cu cele mai mari arme vor castiga probabil. Rusia are avantajul in momentul de fata”, nota Miller la momentul respectiv intr-un reportaj realizat in regiunea Luhansk.

Presedintele american Joe Biden a anuntat pe 1 iunie ca SUA vor trimite Ucrainei lansatoare multiple de rachete HIMARS (The High Mobility Artillery Rocket System) insa ca rachetele pe care le vor furniza Kievului vor avea o raza de doar 80 de kilometri, cu mult sub cea maxima de 480 de km.

Administratia democrata de la Washington se teme ca lovirea unor tinte militare aflate pe teritoriul Rusiei ar putea duce la o escaladare a conflictului si oferi Moscovei pretextul de a folosi arme chimice sau de distrugere in masa in Ucraina.

Ucraina estimeaza ca are nevoie de 60 de lansatoare multiple de rachete pentru a infrange Rusia, cu mult sub numarul promis deocamdata de Statele Unite si Marea Britanie.

Ministrul rus al Apararii Serghei Soigu a declarat marti ca Rusia a „eliberat complet zonele rezidentiale din Severodonetk” si ca fortele armate ruse ar controla 97% din teritoriul regiunii Luhansk.

Sursa: