Camera Reprezentanţilor Statelor Unite va vota săptămâna aceasta asupra unor proiecte separate de ajutoare pentru Ucraina şi Israel, după luni de dispute politice între administraţia Joe Biden şi oponenţii săi republicani, a anunţat luni şeful Camerei inferioare a Congresului american. Pachetul financiar de 60 de miliarde de dolari pentru Kiev, este vital în condidițiile în care 
trupele rusești încearcă să avanseze pe șase fronturi, în fața ucrainenilor care duc lipsă de muniție.

Blocuri făcute scrum, străzi pline de cratere și fum deasupra orașului. Așa arată acum localitatea Ceasov Iar pe care rușii încearcă sa o recucerească. Orașul apărat de ucrainenii, care duc o lipsă acută de muniție, este luat cu asalt de rușii, care sunt numeric mai mulți. Trupele rusești au încercat în ultimele 24 de ore să avanseze pe șase fronturi, fiind deosebit de active pe fronturile Bahmut și Novopavlivka, a transmis armata ucraineană, care a spus că pe linia frontului au avut loc în total 104 confruntări.  

Soldații Kievului sunt epuizați atât moral cât și pe plan de armament. Fără ajutorul aliaților Ucraina va pierde lupta cu rușii. Despre asta au avertizat mai mulți oficiali de la Kiev, inclusiv Volodimir Zelenski. Un pachet financiar de 60 de miliarde de dolari pentru Kiev, cerut de președintele Joe Biden este blocat de luni de zile în Congres. Șeful Camerei inferioare a Congresului american, a anunțat că America va lua atitudine pentru aliații săi și în propriul  interes iar Camera Reprezentanților va dezbate săptămâna aceasta ajutorul pentru Israel și Ucraina sub formă de legi separate.

Mike JOHNSON, PREȘEDINTELE REPUBLICAN AL CAMEREI REPREZENTANȚILOR:  „Vom vota asupra fiecăreia dintre aceste măsuri separat, în patru părți diferite: vom vota asupra ajutorului pentru Israel, asupra ajutorului pentru Ucraina, asupra ajutorului pentru Indo-Pacific și apoi asupra unei alte măsuri care are în vedere prioritățile noastre de securitate națională.”

Statele Unite nu au mai trimis ajutoare majore Kievului din decembrie 2022, din cauza blocării dosarului de către republicani în Congres. Un pachet de 60 de miliarde de dolari în asistenţă militară şi economică pentru Ucraina a fost adoptat de Senat, cu majoritate democrată, în februarie. Dar republicanii din Camera Reprezentanţilor refuză să examineze textul din cauza, unui alt diferend, pe problema imigraţiei. Cu câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, problema s-a transformat într-o dispută politică între Joe Biden şi rivalul său republican Donald Trump.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.