Puscariasii din Rusia au fost amenintati cu noi dosare penale daca nu se ofera voluntari sa lupte pe front in Ucraina alaturi de mercenarii Wagner, potrivit unor informatii facute publice de avocati si jurnalisti citati de site-ul Meduza. Li s-a spus ca daca nu se duc la razboi, „se vor dezgropa dosare vechi” care ii vor tine ani in plus in inchisoare, transmite digi24.ro.

Astfel, autoritatile ruse ar face presiuni asupra detinutilor ca sa ii oblige sa se alature gruparii conduse de Evgheni Prigojin.

Avocatul Yana Gelmel a declarat ca aceasta tactica a fost folosita in inchisorile din Samara, Rostov, Krasnodar Krai si Caucazul de Nord. „Ofiteri de la Ministerul de Interne sau FSB vin si ameninta ca dezgroapa dosare vechi de acum 10-20 de ani, chiar daca faptele s-au prescris deja. Ii intimideaza pe oameni, spunandu-le ca vor incepe anchete penale fata de oricine refuza sa mearga la razboi”, a spus Gelmel.

Oksana Asaulenko, jurnalist si activist pentru drepturile omului, a povestit despre cazuri similare din Perm Krai. Un detinut care mai avea de ispasit doar cinci luni de pedeapsa i-ar fi spus mamei sale ca a fost fortat sa semneze un contract cu gruparea Wagner.

Un alt avocat, care a cerut sa nu-i fie dezvaluita identitatea, le-a spus jurnalistilor ca autoritatile au recurs la amenintari pentru a face „recrutari” pentru mercenarii Wagner. Porivit avocatului, practica este frecventa in inchisorile care se afla langa granita cu Ucraina. Autoritatile i-ar fi obligat pe detinutii aflati in arest preventiv sa se alature gruparii Wagner in schimbul renuntarii la dosarele care ii vizeaza. Asta s-ar fi intamplat in Samara, Moscova si Perm.

Avocatul Yana Gelmel a sustinut ca aceste noi metode de „recrutare” sunt o reactie la faptul ca numarul detinutilor care vor sa semneze contracte cu Wagner scade avand in vedere informatiile despre numarul mare de morti in Ucraina, din randul mercenarilor gruparii. Potrivit unui raport din ianuarie, din cei 50.000 de condamnati rusi care fusesera recrutati de Wagner, doar 10.000 mai erau pe front. Restul, „fie au fost ucisi, fie sunt raniti, fie au fugit, fie s-au predat”.