Ambasada Rusiei in Suedia a distribuit o harta a Europei in care Ucraina apare in granitele sale recunoscute international, ignorand astfel pozitiile oficiale ale lui Vladimir Putin, care vorbeste despre teritoriile ocupate ca parte a Rusiei, scrie hotnews.ro
Ambasada Rusiei in Suedia a distribuit marti pe Twitter o harta a Europei care arata Ucraina cu granitele sale recunoscute international, ceea ce contravine pretentiilor nerecunoscute ale presedintelui rus Vladimir Putin asupra teritoriilor ocupate in urma invaziei declansate pe 24 februarie 2022, scrie Business Insider.
In 2014, Rusia a invadat Ucraina si a anexat ilegal Crimeea, o peninsula de la Marea Neagra. Anexarea Crimeei a starnit proteste pe tot globul si a creat o ruptura intre Moscova si Occident.

In februarie anul trecut, Rusia a lansat o invazie pe scara larga a Ucrainei, iar in septembrie, chiar daca razboiul continua, Putin a anexat ilegal patru teritorii ucrainene - Donetk, Lugansk, Herson si Zaporizhzhia - in urma referendumurilor care au fost condamnate ca o farsa de liderii lumii.
La acea vreme, Putin a anuntat ca exista „patru noi regiuni ale Rusiei”. Desi liderul de la Kremlin sustine aceste regiuni ca parte a Rusiei, teritoriile nu sunt pe deplin controlate sau ocupate de fortele ruse.
Pana la 15 ani de inchisoare pentru cei care raspandesc ”informatii false” despre invazie
Harta distribuita de Ambasada Rusiei in Suedia, care vrea sa arate preturile gazelor in Europa, nu descrie insa aceste regiuni ca teritoriu rus, asa cum o face Vladimir Putin.
Kremlinul a luat masuri extreme pentru a cenzura informatiile despre razboiul din Ucraina, facand o crima din raspandirea de „informatii false” despre armata rusa – pedepsita cu pana la 15 ani de inchisoare. Nu este clar daca aceasta harta incalca aceasta lege, dar toti criticii razboiului din Ucraina au ajuns pana acum dupa gratii.
Ambasada Rusiei in Suedia nu a raspuns unei solicitari de comentarii din partea Business Insider.
Razboiul din Ucraina a mers prost pana acum pentru armata rusa, care a suferit pierderi grele si s-a chinuit sa obtina mici victorii. Ucraina a platit un pret greu, dar a recastigat controlul asupra unei parti semnificative din teritoriul ocupat de Rusia in primele zile ale invaziei, inclusiv in regiunile pe care Putin le revendica acum ca parte a Rusiei. Dar exista inca lupte grele in estul tarii, deoarece Rusia continua sa efectueze lovituri in zone civile din Ucraina.


