Rusia se concentreaza pe preluarea controlului asupra Donbasului si a altor regiuni din estul Ucrainei, dupa ce si-a revizuit strategia de razboi, iar un termen-limita pentru atingerea acestor obiective ar fi inceputul lunii mai, potrivit unor oficiali americani care sunt la curent cu cele mai recente evaluari ale serviciilor de informatii ale SUA, relateaza CNN.

Dupa ce fortele terestre ale Rusiei nu au reusit sa pastreze controlul asupra multora dintre teritoriile in care au luptat, Vladimir Putin se afla sub presiunea de a demonstra ca poate sa inregistreze o victorie in Ucraina, spun oficialii citati. Iar estul tarii este zona in care fortele Moscovei au cele mai mari sanse sa preia controlul, adauga ei. 

Liderul de la Kremlin ar fi stabilit ziua de 9 mai drept cea in care sa celebreze „o victorie de orice fel” in Ucraina, spune unul dintre oficialii SUA. Cunoscuta ca „Ziua Victoriei”, 9 mai este o sarbatoare foarte importanta pentru Rusia, care marcheaza atunci capitularea nazista in cel de-al Doilea Razboi Mondial cu o parada uriasa de trupe si armament in fata Kremlinului, prin Piata Rosie. 

Alti oficiali spun insa ca o victorie reala ar putea fi obtinuta mult mai departe de inceputul lui mai.

Termenul de 9 mai a fost avansat recent si de unii oficiali de la Kiev. Printre ei, secretarul Consiliului de Securitate al Ucrainei, Oleksii Danilov, care a spus joi, 31 martie, ca „inainte de 9 mai, Putin a stabilit obiectivul unei parade a victoriei pentru acest razboi”. 

Si fostul prim-ministru Arseni Iateniuk a declarat vineri, la CNN, ca ucrainenii se vor confrunta cu o „luna foarte complexa si dificila”, in timp ce Putin incearca sa respecte un termen-limita.

Potrivit oficialilor citati, un alt motiv care s-ar afla in spatele termenului-limita de la inceputul lunii viitoare este acela ca, pe masura ce temperaturile cresc si solul se inmoaie, va fi mai greu pentru unitatile terestre rusesti sa manevreze vehiculele militare.

 Totusi, oficialii americani si europeni spun ca indiferent de termenele-limita pe care Moscova le-ar stabili la nivel declarativ, nu schimba realitatea din teren, aceea ca Rusia pare sa se pregateasca pentru un conflict prelungit in Ucraina.

Sursa: