Ucraina are in acest moment mai multe tancuri la dispozitie decat Rusia. De la inceputul razboiului, Moscova a pierdut mai bine de jumatate din masinile sale de lupta, in timp ce Ucraina a primit constant tancuri de la aliatii sai, transmite stirileprotv.ro.
O analiza realizata de Bloomberg arata ca pe campul de lupta balanta se inclina in favoarea Ucrainei. Rusia avea la dispozitie inainte de declansarea razboiului aproximativ 3.400 de tancuri, din care i-au mai ramas 1.400. Pe de alta parte, Ucraina are in prezent 1.500 de tancuri, o crestere semnificativa fata de cele 987 pe care le detinea la inceputul invaziei.
Potrivit bazei de date a Institutului Kiel, din germania, Ucraina a primit 471 de tancuri in cele 500 de zile de razboi si urmeaza sa mai primeasca alte 286. Asta in timp ce o mare parte din armamentul Rusiei a fost distrus sau capturat.
Decalajul s-a redus si in ceea ce priveste artileria si sistemele de rachete cu lansare multipla, desi cu marje mult mai mici.
Datele referitoare la tancuri, in special, se potrivesc cu cele raportate marti de seful Statului Major al Apararii din Regatul Unit, Tony Radakin.
„Rusia a pierdut aproape jumatate din capacitatea de lupta a armatei sale”, a spus Radakin comisiei de aparare a legislativului. „Anul trecut a tras 10 milioane de obuze de artilerie, dar in cel mai bun caz poate produce 1 milion de obuze pe an. A pierdut 2.500 de tancuri si, in cel mai bun caz, poate produce 200 de tancuri pe an”, a adaugat acesta.
Grupul de monitorizare Oryx, care inregistreaza doar pierderi pe care le poate confirma, 2.082 de tancuri rusesti au fost distruse, avariate, abandonate sau capturate de la inceputul razboiului, in 2022.
Bloomberg precizeaza ca exista incertitudini mari privind aceste estimari, deoarece ambele parti isi ascund pierderile.


