Ucraina va continua sa apere orasul asediat Bahmut, pentru a provoca pierderi maxime inamicului, a anuntat aseara presedintele Volodimir Zelenski, dupa o sedinta cu Statul Major. In evaluarea de azi, Institutul pentru Studiul Razboiului mentioneaza ca trupele rusesti au inaintat cativa kilometri in partea de est si de sud a orasului. Odata cu intensificarea ofensivei ruse pe frontul din regiunea Donetk, armata ucraineana sustine ca rusii au inceput sa se retraga din teritoriile pe care inca le ocupa in Herson.

In discursul zilnic in care face bilantul zilei, Zelenski le-a marturisit compatriotilor ca a avut o zi emotionala, decorand sute de volunari ucraineni, dintre care 47 post-mortem. Printre acestia s-au numarat Oleksandr Matsievski, soldatul originar din Republica Moldova devenit celebru dupa ce a murit sfidandu-i pe rusi. Zelenski i-a inmanat mamei lui Matsievski titlul post-mortem de „Erou al Ucrainei”. 

A fost decorat post-mortem Dmitro Kotsiubailo si el o figura celebra in Ucraina. Iubita eroului „Da Vinci”, ea insasi voluntar in armata ucraineana, i-a daruit presedintelui ecusonul militar al fostului soldat.  

Si Matsievski, si Kotsiubailo au murit luptand la Bahmut. Insa pierderile grele suferite de armata ucraineana nu i-a facut pe comandantii militari ucraineni sa se razgandeasca si ordinul ramane in continuare de a rezista la Bahmut, locul caruia i se mai spune „masina de tocat carne” din cauza luptelor crancene care se dau de cateva luni intre rusi si ucraineni.

Volodimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI: „Accentul principal se pune pe grupul de trupe operationale si strategice Hortitia si Bahmut. Exista o pozitie clara a intregului Stat-Major: consolidarea acestei directii, pentru a provoca cat mai multe daune posibile ocupantului.”
In evaluarea de azi Institutul pentru Studiul Razboiului, mentioneaza capturarea fabricii Vostokmash din Bahmut, a carei fotografie a fost publicata ieri de Wagner. De asemenea, trupele rusesti au inaintat cativa km in partea de est si de sud a orasului.

Armata rusa a lansat 12 rachete si 40 de lovituri aeriene in ultimele 24 de ore, iar fortele ucrainene au respins peste 90 de atacuri inamice in cursul zilei trecute. Brigada 93 ucraineana a revendicat doborarea unui avion de atac rusesc Su-24M probabil operat de Wagner deasupra orasului Bahmut.  Cel putin un membru al echipajului s-a catapultat. 

Ultima estimare ucraineana privind pierderile rusesti indica 980 de soldati ucisi. La 1 aprilie, in Rusia va incepe o noua campanie de recrutare de soldati contractuali in armata, transmite   Radio Svoboda. Mai multe mass-media regionale au publicat ca obiectivul ar fi 400 de mii.

Zvonurile privind inceperea celui de-al doilea val de mobilizare in Rusia din cauza lipsei de efective pentru a continua razboiul in Ucraina au aparut periodic in mass-media inca de la sfarsitul anului trecut. Kremlinul a negat si continua sa nege aceste planuri. Peste 330.000 de rusi rezervisti au fost chemati la serviciul militar din septembrie anul trecut, in cadrul mobilizarii partiale.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.