Lupte violente se duc in 4 sectoare ale liniei frontului din Ucraina, anunta Institutul pentru Studiul Razboiului. Intre timp, presedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, si-a laudat trupele pentru respingerea avansurilor rusilor si a declarat ca sunt inregistrate progrese in contraofensiva lansata la inceputul acestei luni. Asta insa nu ii opreste pe rusi sa bombardeze orasele tarii vecine. Noaptea trecuta au fost inregistrate o serie de explozii in Odesa si Herson.

Noaptea trecuta, Rusia a lansat un nou atac combinat cu rachete si drone asupra Ucrainei. In Herson, o parcare de microbuze a fost cuprinsa de flacari in urma bombardamentelor.

Podul din Odesa a fost vizat de 4 rachete Kalibr, toate fiind interceptate. De asemenea, 4 drone Shahed lansate asupra regiunii Dnipropetrovsk au fost distruse. Potrivit ucrainenilor, armata Moscovei a avariat doua infrastructuri critice. Intre timp presedintele Volodimir Zelenski a vorbit mai pe larg, in discursul de aseara, despre contraofensiva ucraineana, care intra in a treia saptamana. El a spus ca cele mai dificile misiuni sunt in directia Tavria, din sud, si a mentionat unitatile armatei ucrainene implicate in operatiuni, le-a multumit, le-a incurajat si a dat asigurari ca vor avea succes.

Volodimir ZELENSKI, PRESEDINTELE UCRAINEI:„Acest sfarsit de saptamana este foarte important pentru noi toti, pentru apararea noastra, pentru pasii nostri de inaintare, pentru actiunile noastre ofensive. Este de asemenea timpul sa le multumim tuturor soldatilor nostri. Intre timp, directia Tavria este cea mai grea.”

Potrivit evaluarii Institutului pentru Studiul Razboiului, trupele Kievului au continuat contraofensiva in cel putin 4 sectoare ale liniei frontului si au avut mici castiguri teritoriale.

Imagini geolocalizate sugereaza ca fortele Kievului au facut progrese limitate pe o raza de 30 de kilometri la sud de Kreminna, noteaza Institutul pentru studiul razboiului. De asemenea, seful administratiei militare a orasului Avdiivka a informat ca soldatii Ucrainei au avansat mai mult de un kilometru la nord de localitate, pe linia frontului din orasul Donetk, in ultimele doua saptamani. Ministrul rus al Apararii a declarat insa ca fortele sale au impiedicat o tentativa  ucraineana de a cuceri satul Novodonetske, din estul regiunii Donetk, unde s-ar fi concentrat contraofensiva Kievului.

Acesta a respins si afirmatiile potrivit carora, ucrainenii au eliberat satul Piatihatka din Zaporojie, in timp ce Kievul a postat un video cu soldatii sai in localitatea eliberata, tinand drapelul ucrainean in mana.

„Soldatii din brigada de asalt 121 au alungat rusii din localitatea  Piatihatka, toti rusii au fugit.”

Totodata, pe retelele sociale a fost publicata o inregistrare video in care rusii au folosit un tanc vechi pe post de drona-kamikaze pentru a lovi pozitiile ucrainene. Mai exact, rusii au umplut un tanc model T-54 cu 6 tone de explozivi si l-au ghidat spre liniile ucrainene, dar a fost distrus inainte de a-si atinge tinta. Distrugerea tancului a avut loc in zona Marinka, regiunea Donetk.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.