Capitala ucraineana a fost supusa din nou unui atac masiv cu drone. Autoritatile au declarat ca apararea aeriana a distrus aproximativ 20 de taparate care vizau Kievul. Tinta rusilor a fost si regiunea Herson, unde o biserica a fost avariata, iar 7 persoane au fost ranite. Intre timp pe campul de lupta Ucraina spune ca rusii nu reusesc sa avanseze, dar sunt bine fortificati, iar fortele sale ar fi inaintat pana la 7,5 km in directiile Melitopol si Berdiansk.

Aceasta este Biserica Sfanta Ecaterina din centrul orasului Herson, care a fost avariata in aceasta dimineața in urma unui dublu atac rusesc. 

„ A inceput la ora 6 dimineata sa iasa fum din acoperis, atat de tare trageau. Am salvat doua portiuni. Ele (n.red-dronele) au inceput sa zboare din nou deasupra si cand au vazut pompierii au pornit sa arunce peste ei. Acolo sus ardeau 2 bucati de lemn.”

In timpul primului bombardament bucati din drone au avariat un troleibuz care circula prin preajma, 3 pasageri fiind raniti. Imaginile publicate de localnici arata scaunele din interior pline de cioburi de sticla si sange. Ulterior, 4 salvatori care stingeau incendiul izbucnit in biserica au fost supusi unor atacuri repetate, acestia fiind raniti. Au fost vizate si mai multe localitati din Dnipropetrovsk. Atacurile au avariat case particulare, 2 institutii de invatamant, o companie de transport si linii electrice.

De asemena, noaptea trecuta timp de 3 ore a rasunat alarma de raid aerian si la Kiev. Apararea aeriana a distrus aproximativ 20 de tinte aeriene care vizau capitala tarii vecine. Nu au existat victime sau distrugeri. Dupa recentele atacuricu drone autoritatile ucrainene avertizeaza ca exista riscul ca tara sa fie lovita cu rachete intrucat in Marea Neagra au aparaut lansatoarele de proiectile rusesti. 

Natalia GUMENIUK, PURTATOR DE CUVANT AL UNITATII DE SUD: „Regimentul de nave este desfasurat intr-o maniera puternica - 17 nave in Marea Neagra si una in Marea Azov. Doua lansatoare de rachete isi continua misiunea - o salva totala de 12 rachete Kalibr. Dupa o pauza, inamicul a scos din nou navele purtatoare de rachete. Si asta imediat dupa atacul Shahed.”

Intre timp pe campul de lupta Ucraina sustine ca rusii nu au facut niciun progres de-a lungul liniilor de front, dar au o apararea fortificata in zonele puternic minate pe care le controleaza, ingreunand deplasarea trupelor ucrainene spre est si sud.

Ministerul ucrainean al apararii a postat un clip video care arata cum soldati rusi sunt atacati pe timp de noapte cu grenade aruncate din drone. 

Iar in aceste imagini ucrainenii arata resturile unei drone rusesti Lancet doborate in apropiere de Bahmut.

The New York Times scrie ca ucrainenii s-au concentrat pe uzura fortelor rusesti cu artilerie si rachete cu raza lunga de actiune. De asemenea sunt in curs de desfasurare atacuri de infanterie la scara mica. Analisti britanici afirma ca strategia de a ataca unitati mici este extrem de probabil sa aiba ca rezultat pierderi masive de vieti omenesti, pierderi de echipamente si castiguri teritoriale minime pentru Ucraina.

Iar oficiali americani sunt ingrijorati de faptul ca revenirea fortelor armatei ucrainene la vechile tactici de bombardament le-ar priva de munitia si asa putina, ceea ce ar putea dezavantaja Ucraina intr-un razboi de istovire. Cu toate acestea, publicatia afirma ca tacticile ofensive occidentale nu au avut niciun efect in Ucraina.

Rusii la randul lor sustin ca au respins 12 atacuri ale Kievului in regiunea Donetk, un punct central al ofensivei rusesti de luni de zile. Potrivit Ministerului rus al Apararii fortele ucrainene au facut incercari nereusite de a avansa in mai multe sectoare atat in sud, cat si in nordul regiunii Donetk. De asemenea fortele ruse sutin ca au lansat lovituri asupra oraselor din jurul Bahmutului, inclusiv la periferia sudica si la Ceasiv Iar, primul oras important in vest.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.