Volodimir Zelenski, presedintele Ucrainei, a intrat in conflict deschis cu Elon Musk. 

Zelenski ii reproseaza miliardarului ca pare a tine partea Rusiei in acest razboi, dupa mai multe postari pe Twitter, iar presedintele Ucrainei i-a raspuns in aceeasi maniera.

Volodimir Zelenski a publicat pe contul sau de Twitter, luni seara, un sondaj, intr-o postare in care l-a indicat direct pe miliardarul american Elon Musk, fondatorul Space X si Tesla.

„Pe care Elon Musk il apreciati mai mult? Pe cel care sprijina Ucraina, sau pe cel care sprijina Rusia?”, si-a intrebat Zelenski urmaritorii de pe Twitter, in sondajul publicat pe reteaua de socializare.

Evident, in proportie de peste 85%, raspunsurile au fost in favoarea Ucrainei. 

Sondajul lui Volodimir Zelenski de pe Twitter a fost o reactie la mai multe postari ale miliardarului, care formulase intrebari catre fani, in aceeasi maniera.

„Rusia a declansat mobilizarea partiala. Vor ajunge la o mobilizare totala, daca exista riscul sa piarda Crimeea. Vor fi multi morti, si de o parte, si de cealalta. Rusia are o populatie de trei ori mai mare decat Ucraina, deci o victorie a Ucrainei este improbabila intr-un razboi total. Daca iti pasa de poporul ucrainean, cauta sa faci pace”, i se adresa Elon Musk intr-o alta postare.

„Vointa populatiei care traieste in Donbas si Crimeea, care sa decida daca sa faca parte din Rusia ori Ucraina, ar trebui sa fie luata in considerare? Raspundeti cu da sau nu”

si

„Reorganizati alegerile in regiunile anexate, sub supravegherea Natiunilor Unite. Rusii sa fie obligati sa plece, daca asta este vointa poporului. Crimeea a facut parte formal din Rusia, din 1783, pana la greseala lui Hrusciov. Asigurarea iesirii la mare a Ucrainei, prin Crimeea, iar Ucraina sa ramana neutra. Da sau Nu” sunt alte postari ale lui Elon Musk, care au starnit furia presedintelui Zelenski.

Propunerile de pace inaintate pe Twitter de Elon Musk l-au indignat pe ambasadorul Ucrainei in Germania, Andrij Melnik, care a votat si el in ultimul chestionar, nu inainte de a-i raspunde lui Musk intr-o maniera total nediplomatica: „Fuck off is my very diplomatic reply to you @elonmusk (Du-te naibii, este raspunsul meu foarte diplomatic pentru tine, Elon Musk)” i-a scris ambasadorul.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

Sursa: