Statele Unite considera ca invazia rusa in Ucraina ar putea dura pana la sfarsitul anului 2022, dupa cum le-a spus secretarul de stat american Antony Blinken aliatilor europeni. In acelasi timp, mai multi oficiali americani si europeni sustin tot mai mult ca nu vom asista la o incheiere a conflictului ”pe termen scurt”, relateaza CNN, care citeaza oficiali occidentali.
Mai multi oficiali consultati de CNN au subliniat ca este greu de prezis cu exactitate cat timp ar putea dura razboiul. Cu toate astea, multi dintre ei au spus ca nu exista indicii ca obiectivele finale ale presedintelui rus Vladimir Putin s-au schimbat si este putin probabil ca acesta sa aleaga negocierile diplomatice, daca nu se confrunta cu o infrangere militara.
Joi, consilierul pentru securitate nationala, Jake Sullivan, a declarat ca luptele vor continua „luni sau chiar mai mult”, in timp ce alti doi oficiali europeni au sustinut ca bombardamentele din estul Ucrainei ar putea dura patru pana la sase luni si apoi ar duce la un impas.
Totodata, un oficial de rang inalt al Departamentului de Stat al SUA a afirmat ca Antony Blinken „a discutat cu omologii sai despre preocuparea noastra ca razboiul ar putea fi prelungit, dar toate angajamentele sale s-au invartit in jurul celui mai bun mod de a-l opri cat mai repede posibil”, scrie CNN, care citeaza doua surse oficiale europene.
La randul sau, ministrul de externe britanic James Cleverly a declarat zilele trecute ca lansarea ofensivei rusesti in Donbas ar putea avea loc in cateva saptamani. Oficialul a adaugat ca este important astfel ca Ucraina sa primeasca arme pentru a face fata atacatorilor. Atacurile ruse continua in a 51-a zi a invaziei ruse in Ucraina. Joi, luptele s-au concentrat in zona de sud si est a tarii, unde au fost raportate mai multe explozii.


