Razboiul se va termina pana la inceputul verii, prezice seful serviciilor de informatii ucrainene. Kirilo Budanov spune ca Ucraina va inregistra victorii semnificative pana la sfarsitul acestui an. Dupa declaratiile de azi a generalului Surovikin, primul comandant militar rus care a iesit pe sticla, analistii banuiesc ca rusii se vor retrage din Herson, insa urmatoarele 72 de ore ar putea sa ne spuna ce se intampla.
In prima declaratie publica a generalului Serghei Surovikin, noul comandant al trupelor rusesti, a sustinut ca la ora actuala situatia din orasul Herson, ocupat din 2 martie este periculoasa pentru civili, precizand ca podul Antonovski si barajul hidroelectric Kahovka au fost avariate de rachetele HIMARS, traficul este oprit, livrarile de alimente sunt dificile si exista probleme cu apa si electricitatea.
Serghei SUROVIKIN, COMANDANTUL TRUPELOR RUSE IN UCRAINA: " In orice caz, vom porni de la necesitatea de a salva cat mai mult posibil vietile civililor si ale militarilor nostri. Aceasta este prioritar. Vom actiona in mod constient si in timp util, fara sa excludem deciziile dificile.”
Aceasta declaratie a fost perceputa de mai multi ca o pregatire pentru o retragere din sudul Ucrainei si de pe intregul mal drept al raului Nipru, in timp ce altii au vazut-o ca pe o determinare de a apara malul drept pana la capat.
La inceputul lunii octombrie, trupele ucrainene au strapuns apararea rusa de pe malul drept al Niprului si au inceput sa avanseze astfel, ca teama trupelor rusesti stationate in Herson de a fi incercuite a devenit reala.
Michael CLARCKE, ANALIST BRITANIC IN SECURITATE SI APARARE: ”Daca rusii simt ca vor pierde Hersonul sau daca vor simti ca sunt inconjurati la vestul raului Nipru, atunci ei vor trebuie sa aleaga intre a se retrage din Herson sau sa-si consolideze pozitiile.”
Analistii au sesizat ca armata ucraineana mai difuzeaza stiri despre situatia din sudul tarii ceea ce a dus la speculatii ca pregateste o noua ofensiva considerabila in Herson, iar in urmatoarele zile vom vedea daca rusii se vor retrage din Herson ceea ce ar duce la o victorie majora pentru Kiev. Astazi consilierul prezidential Mihailo Podoliak a transmis Rusiei ca "realitatea poate sa doara", dupa ce un oficial numit de Rusia a declarat ca armata ucraineana este pregatita sa incerce sa recucereasca orasul Herson, singurul centru regional al Ucrainei pe care Rusia a reusit sa il captureze de la inceptul invaziei. Si seful serviciilor de informatii ucrainene a sugerat o victorie a Kievului in Herson, precizand ca la sfarsitul primaverii, razboiul ar trebui sa se termine.
”Pana incepe vara, totul va fi terminat”.
Budanov a precizat si ca Ucraina intentioneaza sa revina la granitele sale din 1991 – adica eliberarea Crimeei si a regiunilor separatiste Donetk si Lugansk. El a mai spus si ca nu crede ca Rusia va folosi arma nucleara impotriva Ucrainei deoarece asta ar accelera dezintegrarea Federatiei Ruse. Budanov a mai spus ca este de parere ca regimul de la Kremlin se concentreaza pe un singur obiectiv, sa nu piarda razboiul.
”Nu mai este o chestiune de a castiga, ci de a nu pierde”.

