Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins miercuri afirmaţiile făcute săptămâna aceasta de către Kremlin cu privire la presupusele planuri ale Marii Britanii şi Franţei de a livra arme nucleare Ucrainei, atribuind această acuzaţie unei încercări a Moscovei de a distrage atenţia de la situaţia de pe front, scrie digi24.ro.
„De obicei, când Rusia nu obţine victorii pe câmpul de luptă începe să caute o armă nucleară pe teritoriul Ucrainei. Din păcate, nu există arme nucleare în Ucraina”, a declarat Zelenski într-o conferinţă de presă comună la Kiev cu prim-ministrul norvegian, Jonas Gahr Store, cu care a convenit să intensifice cooperarea bilaterală.
Ucraina a avut la un moment dat al treilea arsenal nuclear ca importanţă din lume, la care a renunţat în decembrie 1994 în schimbul promisiunii din partea Rusiei, încălcată 20 de ani mai târziu prin anexarea peninsulei Crimeea şi conflictul armat din Donbas, că îi va respecta pe deplin integritatea teritorială. Este vorba de Memorandumul de la Budapesta din 1994, printre ai cărei semnatari se numără şi Marea Britanie şi SUA. „Toată lumea cunoaşte circumstanţele pentru care şi datorită cui s-a întâmplat acest lucru”, a adăugat Zelenski.
Schimb de replici între Kremlin și capitalele occidentale
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat marţi, când se împlineau patru ani de când Rusia a declanşat războiul în Ucraina prin invazia sa pe scară largă la 24 februarie 2022, citând presupuse informaţii obţinute de Serviciul de Informaţii Externe rus (SVR) că Marea Britanie şi Franţa „lucrează intens asupra rutelor de aprovizionare” cu arme nucleare a Ucrainei.
„Este vorba de o încălcare flagrantă a tuturor normelor şi principiilor dreptului internaţional” în materie de neproliferare nucleară, a mai spus Peskov. Purtătorii de cuvânt oficiali ai Regatului Unit şi Ucrainei au negat marţi afirmaţiile lui Peskov.
Franţa a răspuns într-un mod ironic pe contul său de pe X „French Response”: „Al cincilea an al războiului de «trei zile»!”. „Descurajarea Fr-UK (Franţei şi Regatului Unit) este ameninţarea!”, se spunea în mesajul Parisului, ca reacţie la cel publicat de Ministerul de Externe rus, care cita presupusul raport al SVR menţionat de Peskov.
Evaluarea ISW privind riscul escaladării nucleare
Războiul Rusiei în Ucraina a intrat în al cincilea an şi sfârşitul său nu se întrevede, în pofida discuţiilor mediate de SUA. În acest context, Moscova ar putea încerca să distragă atenţia de la lipsa realizărilor sale pe câmpul de luptă cu o posibilă operaţiune nucleară sub fals pavilion, apreciază experţii Institutului pentru Studierea Războiului (Institute for the Study of War/ISW) cu sediul în SUA, transmite agenţia de presă Unian.
„Kremlinul ar putea avea în plan să dea vina pe Ucraina pentru un eventual incident radiologic generat de Rusia în Ucraina”, a declarat think tank-ul american ISW, afirmând că Moscova vede aceasta ca pe un instrument „pentru a convinge Occidentul să abandoneze Ucraina sau ca pe o nouă încercare de a înfrânge voinţa Ucrainei de a continua să reziste”.
„Rusia ar putea provoca intenţionat sau neintenţionat un incident şi apoi ar putea acuza Ucraina că a folosit o armă nucleară sau radiologică”, se arată în raportul ISW, care estimează ca puţin probabil ca Moscova să întreprindă vreo acţiune în timpul imediat apropiat implicând vreo componentă nucleară.
Înalţi oficiali ruşi au amplificat afirmaţia SVR în ceea ce ISW consideră a fi o acţiune coordonată de (dez)informare menită să intensifice retorica escaladării nucleare şi să distragă atenţia de la împlinirea a patru ani de la începutul războiului, apreciază grupul de reflecţie citat.
Conform evaluărilor experţilor ISW, declaraţiile ruşilor sunt destinate mai degrabă să perturbe înţelegerile privind garanţiile de securitate pentru Ucraina.
„Încercările Kremlinului de a respinge aceste garanţii nu s-au încununat cu succes până acum, întrucât partenerii europeni ai Ucrainei continuă să facă progrese în această chestiune cu sprijinul SUA. Kremlinul recurge probabil la noi ameninţări nucleare, de data aceasta îndreptate în mod explicit către Marea Britanie şi Franţa, pentru a provoca frică în legătură cu posibilitatea unei escaladări a conflictului între puterile nucleare, pentru a descuraja Europa să ofere garanţii de securitate şi pentru a împinge SUA să blocheze respectivelor garanţii”, consideră analiştii ISW, citaţi de Unian.

