Ucraina a reactionat miercuri prin consilierul prezidential Mihailo Podolyak la acuzatiile aduse de Moscova Kievului privind tentative de atacuri cu drone impotriva unor obiective de infrastructura civila din doua regiuni din sudul Rusiei, transmite hotnews.ro.
Oficialul ucrainean a negat ca Ucraina ar fi lansat atacuri cu drone pe teritoriul Rusiei.
„Ucraina nu loveste teritoriul Federatiei Ruse. Ucraina poarta un razboi defensiv pentru a-si dezocupa toate teritoriile. Aceasta este o axioma”, a scris pe Twitter consilierul presedintelui Volodimir Zelenski.
El spune ca in Rusia se acumuleaza panica, iar asta se reflecta intr-o crestere a atacurilor interne asupra infrastructurii de catre obiecte zburatoare neidentificate, conform The Guardian.
Kremlinul a reationat la declaratiile lui Podolyac spunand ca nu le crede, scrie Reuters.
Cum s-a mutat in Rusia batalia dronelor
Ministerul rus al Apararii a acuzat marti Ucraina ca a avut doua tentative de atacuri cu drone impotriva unor obiective de infrastructura civila din doua regiuni din sudul Rusiei, precizand ca atacurile au esuat, transmite Reuters. Presa rusa de stat si cea independenta au semnalat mai multe cazuri in care dronele au fost implicate. Cel mai recent incident a avut loc la 110 km de Moscova.
„In cursul noptii, autoritatile de la Kiev au incercat sa foloseasca vehicule aeriene fara pilot la bord pentru a ataca instalatii de infrastructura civila in regiunile Krasnodar si Adygea", a transmis marti Ministerul rus al Apararii.
Ministerul rus al Apararii a precizat ca sistemele sale de aparare antidrona au respins atacurile, determinand avioanele fara pilot sa se abata de la cursul initial si sa nu reuseasca sa provoace daune.
„Ambele drone au pierdut controlul si au deviat de la traiectoria de zbor. Una a cazut pe un camp, iar cealalta, deviind de la traiectoria sa, nu a afectat tinta vizata", a precizat departamentul rus al apararii.
Aparitia dronelor in mai multe regiuni rusesti este o premiera intr-o perioada atat de scurta si nu exista momentan informatii despre proprietarii lor, cu toate ca intr-o asemenea situatie este usor de presupus ca sunt ale ucrainenilor, noteaza serviciul rusesc al BBC.
Presa rusa a relatat despre atacurile cu drone
Agentiile de presa de stat rusesti au relatat marti despre un incendiu la un depozit de petrol din regiunea Krasnodar, la aproximativ 240 km sud-est de peninsula Crimeea, dupa ce o drona a fost observata zburand deasupra instalatiei.
In noaptea de luni spre marti, un „avion fara pilot neidentificat" a cazut si in regiunea care se invecineaza cu Krasnodar, Adigheia, a declarat Murat Kumpilov, seful republicii.
Potrivit acestuia, vehiculul a cazut la aproximativ 90 de kilometri de Krasnodar si 160 de kilometri de Tuapse. Potrivit lui Kumpilov, nimeni nu a fost ranit.
Marti, spatiul aerian din Sankt Peterburg a fost inchis timp de aproape o ora si jumatate din cauza „unui obiect neidentificat”. Aeroportul Pulkovo a suspendat temporar zbourile dupa ce Ministerul rus al Apararii a transmis informatii ca un obiect neidentificat a fost observat la 160-200 de kilometri de Sankt Petersburg, potrivit publicatiei Fontaka.
Intr-un briefing dupa ce zborurile au fost reluate, purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat ca presedintele Vladimir Putin a fost informat pe deplin despre situatie. El a refuzat sa comenteze cauzele intreruperii care a durat aproximativ o ora si jumatate.
In regiunea Moscovei, o drona a cazut langa statia Gazprom, au informat Baza si Shot.
Mash a mai relatat ca o aeronava fara pilot s-a prabusit la 100 de metri de statia de comprimare a gazului Voskresensk, in districtul Kolomenskoye din regiunea Moscovei, la aproximativ 110 km de capitala Rusiei.
Drona a fost gasita in satul Gubastovo. Din primele informatii, nu exista daune sau victime.
Drone in Belgorod
Luni seara, trei drone s-au prabusit in Belgorod. Primarul orasului aflat aproape de granita cu Ucraina Valentin Demidov a declarat ca una dintre cele trei drone a intrat in fereastra unui apartament, scrie Meduza.
Potrivit Mash, dronele au zburat spre o substatie electrica. Guvernatorul regional, Viaceslav Gladkov, a declarat ca nimeni nu a fost ranit in urma atacului, dar ca au fost inregistrate pagube minore.
Ucraina nu a raspuns pana la ora publicarii acestei stiri la acuzatiile Rusiei.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


