Regizorul de film ucrainean Oleg Sentsov, condamnat in Rusia la 20 de ani de inchisoare pentru terorism, dupa ce a condamnat in 2014 anexarea Crimeei, se afla in aceste zile in prima linie si apara Kievul, informeaza Ukrinform.

„De cateva zile sunt in prima linie, unde unitatea noastra a fost transferata pentru a intari directia din care inamicul incearca constant sa patrunda spre Kiev. Inamicul ne loveste puternic, dar artileria noastra bate si mai tare, si mai precis”, a notat Oleg Sentsov pe Facebook. „Am invatat sa construiesc un adapost si sa traiesc in transee, manuiesc o mitraliera si un lansator de grenade, am invatat sa folosesc NLAW (n.r. sistem antitanc), asteptand o intalnire cu tancul «hoardei». Slava Ucrainei si aparatorilor ei! Victoria va fi a noastra”, a scris Oleg Sentsov.

Pe 10 mai 2014, Sentsov a fost retinut la Simferopol de fortele de securitate ruse, iar pe 25 august 2015 a fost condamnat la 20 de ani de inchisoare sub acuzatia de terorism. A fost eliberat pe 7 septembrie 2019, in cadrul unui schimb de detinuti intre Rusia si Ucraina si s-a intors in tara natala. Director general al Krain Kinema Film Company, Oleg Sentsov a castigat premiul Saharov pentru libertatea de gandire al Parlamentului European (2018) si premiul National Taras Sevcenko al Ucrainei (2016).

Sursa: