La mai mult de o saptamana dupa ce a anuntat lansarea unei contraofensive mult asteptate, Ucraina a revendicat castiguri modeste, primii pasi intr-o operatiune care se anunta a fi de durata impotriva rusilor care si-au intarit considerabil pozitiile defensive in ultimele luni, potrivit unui reportaj AFP, scrie hotnews.ro.
O neclaritate deliberata continua sa planeze asupra operatiunilor in curs, iar Ucraina insista ca grosul trupelor sale nici macar nu este inca angajat, in timp ce analistii sunt de acord ca Kievul se afla inca in faza initiala a ofensivei sale.
Un lucru este insa cert: eliberarea a opt sate pe o suta de km2 nu a fost usoara.
Potrivit unui raport al serviciilor de informatii britanice, "ambele parti sufera pierderi grele" si "fortele rusesti desfasoara adesea operatiuni defensive relativ eficiente".
Jurnalistii AFP au putut vizita pozitiile ucrainene de-a lungul liniei frontului, din Donbass pana in sud, si au obtinut informatii despre dinamica actuala a avansului Kievului si despre costul uman si material al acestei operatiuni.
Satele recucerite
Atacurile ucrainene se concentreaza pe trei axe principale: Bahmut, zona Orihiv (sud) si zona Vuhledar (sud-est), unde se afla majoritatea celor opt localitati pe care Kievul sustine ca le-a recucerit de la trupele rusesti.
Pe acest camp de lupta, AFP a putut discuta cu soldati din brigada 68 de lupta, o unitate de infanterie echipata cu vehicule blindate americane MRAP.
Potrivit acestora, fortele rusesti au opus o rezistenta dura in satul Blahodatne, la 50 de kilometri sud-vest de Donetk, unde inca zaceau cadavrele soldatilor rusi la cateva zile dupa eliberarea sa.
"A fost nevoie de doua zile pentru a 'curata zona' (...). A fost foarte dificil pentru baietii nostri sa ii scoata (pe rusi) de aici", a declarat pentru AFP medicul militar "Vinni".
Comandantul adjunct al brigazii, al carui nume de razboi este "Lermontov", se declara increzator in acest moment in ceea ce priveste urmatoarea etapa a operatiunilor si spune ca vrea sa recucereasca principalul oras din Donbas, Donetk, aflat din 2014 in mainile fortelor instalate de Moscova.
Campania dificila a ucrainenilor nu a fost lipsita de esecuri.
Pe 8 iunie, fortele ruse au afirmat ca au respins o coloana de vehicule blindate pe linia frontului la sud de Orihiv, in regiunea Zaporrojie.
Pe retelele de socializare au aparut imagini de la drone rusesti care aratau ceea ce pareau a fi tancuri germane Leopard si blindate americane Bradley avariate, iar presedintele rus Vladimir Putin s-a referit cateva zile mai tarziu la pierderi ucrainene aproape "catastrofale".
"In unitatea noastra, sase din cele zece Bradley au fost distruse si alte trei au fost avariate", a confirmat pentru AFP un soldat din brigada mecanizata 47, pe care l-am intalnit in apropierea liniei frontului.
Cu toate acestea, un ofiter ucrainean, cu care AFP a discutat separat, a declarat ca pierderile de vieti omenesti au fost in cele din urma mai mici decat se temea initial, deoarece, potrivit acestuia, blindajul acestor vehicule a protejat partial echipajele lor.
Bahmut din nou si din nou
Pe langa aceste asalturi pe frontul de sud, batalia continua in jurul Bahmutului, oras cucerit de fortele ruse in luna mai cu pretul a nenumarate victime de ambele parti, dupa aproximativ zece luni de lupte.
De atunci, mercenarii grupului paramilitar rus Wagner s-au retras din zona, lasand locul armatei regulate, ceea ce le-a oferit ucrainenilor posibilitatea de a ataca flancurile orasului.
Sprijinita de echipamente occidentale grele, inclusiv tunuri autopropulsate germane Panzerhaubitze 2000, armata ucraineana a avansat cateva sute de metri, in ciuda utilizarii intense a dronelor explozive rusesti.
Potrivit expertilor militari, prin multiplele sale operatiuni, Ucraina testeaza in continuare linia frontului in incercarea de a identifica eventualele puncte slabe ale apararii rusesti.
Asadar, alte atacuri in alta parte sunt cu totul posibile. In regiunea Lugansk (est), Rusia se pregateste in acest sens, potrivit armatei ucrainene.
"Fortele rusesti sapa transee si mai adanci", spune un soldat ucrainean in varsta de 47 de ani, a carui barba incaruntita ii da porecla de "general".
Ofiterii au declarat pentru AFP ca artileria rusa a devenit mult mai putin activa, semn, in opinia lor, ca armata rusa isi economiseste munitia pentru a putea face fata oricarui atac.
Un comandant ucrainean care opereaza in zona, "Dintosul", a suspectat ca o parte din trupele Moscovei au fost redistribuite pe teritoriul rusesc pentru a respinge atacurile luptatorilor prorusi rusi, operatiuni analizate de observatori ca facand parte din tactica Kievului de a intinde liniile adverse.


