„Republica Moldova va fi alaturi de Ucraina si bravul ei popor pana cand victoria va fi de partea sa”, este mesajul presedintelui Parlamentului, Igor Grosu, pentru poporul tarii vecine, de Ziua Independentei Ucrainei.
Igor GROSU, PRESEDINTELE PARLAMENTULUI REPUBLICII MOLDOVA: „De mai bine de 500 de zile, poporul ucrainean isi apara cu darzenie si demnitate libertatea si independenta. Astazi, la celebrarea celor 32 de ani de independenta a Ucrainei, vreau sa transmit prietenilor si vecinilor nostri ca Republica Moldova va fi alaturi de Ucraina si bravul ei popor pana cand victoria va fi de partea sa.”
Presedintele Parlamentului condamna cu fermitate agresiunea rusa in Ucraina si crede ca Rusia trebuie sa-si retraga imediat si neconditionat trupele de pe teritoriul national al Ucrainei.
Igor GROSU, PRESEDINTELE PARLAMENTULUI REPUBLICII MOLDOVA: „Moldova se bucura astazi de pace datorita curajului poporului ucrainean. Vom continua sa ajutam Ucraina, fiindca cu totii ne dorim sa traim in libertate si pace. Moldova si intreaga Europa se bucura astazi de pace datorita curajului si sacrificiului poporului ucrainean. Binele invinge mereu!”
In fiecare an, pe 24 august, poporul ucrainean celebreaza Ziua Independentei Ucrainei. Pe 24 august 1991, Rada Suprema a Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene a adoptat Declaratia de Independenta a Ucrainei, formandu-se astfel, actualul stat Ucrainean. Declaratia de Independenta a venit ca rezultatul luptelor duse de poporul ucrainean pentru dreptul de a avea propriul stat.
Totodata, astazi, pe 24 august 2022 se implinesc un an si sase luni de cand Rusia a invadat Ucraina. Trupele presedintelui rus Vladimir Putin au invadat Ucraina pe 24 februarie 2022.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


