Rudele prizonierilor de razboi ucraineni capturati de fortele ruse in Azovstali, Mariupol, au organizat o manifestatie-spectacol la Kiev. Acestea au inscenat atacul asupra inchisorii la Olenivka, unde au fost ucisi 53 de prizonieri ucraineni, pe care au numit-o noul Auschwitz.

Publicat:05.08.2022, 18:27

Prin acest spectacol rudele luptatorilor ucraineni capturati de rusi, dar si a celor care au decedat in atacul asupra inchisorii Olenivka, au vrut sa fie auzite, iar prizonierii sa fie ajutati sa se intoarca acasa.

Irina GERASENKO, SOTIA UNUI PRIZONIER: ”Prin acest spectacol vrem sa aratam lumii intregi ca ne doare si sa-i indemnam sa nu uite de durerea noastra si astfel sa informam despre asta.”

Sotiile luptatorilor care au fost capturati de rusi dupa ce au plecat din Azovstali spun ca de luni de zile nu mai stiu nimic despre cei dragi. 

Olga, SOTIA UNUI PRIZONIER: ”Vreau sa-i transmit toata puterea mea, toata caldura si energia mea, toata iubirea mea. Si sa-i spun ca totul va fi bine, ca ma voi lupta pentru el, la fel ca si restul fetelor, mamelor, matusilor de aici, ne vom lupta pana la capat, oricat de mult timp va fi necesar.” 

Ecaterina, SOTIA UNUI PRIZONIER AZOV: "Cea mai salbatica este frica de moarte a unei persoane dragi. Pentru ca nu ai informatii despre unde este si ce se intampla si te gandesti cu groaza ca el era in acel hangar si cazi in abisul disperarii si nu avem dreptul sa fim disperati.”

Rudele luptatorilor regimentului Azov, care se afla in captivitate rusa au cerut ONU si Crucii Rosii sa ofere garantii de securitate prizonierilor de razboi ucraineni, iar comunitatii internationale sa recunoasca Rusia ca sponsor al terorismului.

Veronika: ”Atacul de la Olenivka ne vorbeste despre faptul ca organizatiile internationale sunt impotente. Nu reactioneaza, nu se implica, pur si simplu, doar se indigneaza de ce sa intampla.” 

ONU anuntat ca pregateste o misiune care sa stabileasca adevarul despre atacul asupra inchisorii Olenivka, in urma caruia au fost ucisi 53 de prizonieri de razboi ucraineni. Comitetul International al Crucii Rosii a declarat ca cererile sale de acces la locul respectiv nu au fost aprobate. Ucraina si Rusia se acuza reciproc pentru bombardarea coloniei.