Rusia a atacat cu rachete regiunea Nikolaev. Un complex de restaurante, pavilioane comerciale și clădiri rezidențiale au fost mistuite de foc în urma loviturilor. Cel puțin o persoană și-a pierdut viața iar alte 23 au fost rănite. Rusia a atacat azi-noapte și regiunile Cernigov și Sumî. 12 drone rusești au fost doborâte la Kiev, Odesa, Poltava, Kirovohrad și Cerkasî.
Rusia a atacat azi-noapte regiunea Nikolaev cu 7 rachete antiaeriene S-300/400 ghidate lansate din Crimeea.Asta pe lângă zecile de drone.
Forțele ruse au lovit orașul în jurul orei 2:30. Printre obiectivele afectate se numără o instalație industrială, un complex de restaurante, magazine, clădiri rezidențiale și mai multe autovehicule.
Echipele de intervenție au lucrat ore în șir pentru a stinge incendiile izbucnite în cartierul rezidențial, dar și complexul de restaurante și magazine.
Și pavilioanele comerciale aflate la distanță mică nu au scăpat ușor. O înregistrare video de dimineață arată mormane de lemn ars și bucăți de acoperiș.
Oficialii ucraineni au raportat atacuri cu 2 rachete ghidate și 17 drone, de asemenea, asupra regiunilor Cernigov și Sumî. Regiunea Nikolaev, împreună cu alte zone din sudul Ucrainei, este frecvent vizată de atacurile rusești. Orașul se află la aproximativ 60 de kilometri nord-vest de linia frontului din regiunea Herson.

