Rusia a atacat Ucraina cu drone toată noaptea. Armata din țara vecină anunță că a doborât toate cele 32 de drone, care vizau mai multe regiuni. De altfel Kievul se pare că răspunde mai ferm bombardamentelor masive din partea Moscovei. Ministerul rus al Apărării susține că 50 de drone ucrainene au fost doborâte deasupra regiunilo Krasnodar și Rostov pe Don. Sunt pagube, răniți și un mort, raportează rușii.
Acesta este momentul când o rămășiță a unei drone lovește un bloc din regiunea Krasnodar. Iar așa arăta clădirea dimineață.
Din imagini se vede acoperișul parțial distrus și multă sticlă pe jos. De altfel și mașinile parcate alături au fost avariate de cioburi și bucăți de cărămidă.
Explozii, dar și incendii au izbucnit și în regiunea rusă Rostov pe Don.
Ministerul rus al Apărării a declarat că a neutralizat 50 de drone ucrainene. În Krasnodar oficialii spun că 5 persoane au fost rănite și un copil a murit. Kievul nu a venit cu un comentariu în acest sens. Pe de altă parte forţele aeriene ucrainene au anunţat că au doborât toate cele 32 de drone lansate de Rusia într-un atac care s-a desfăşurat pe parcursul nopţii şi a vizat mai multe regiuni din țară.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

