Ucraina a anuntat, joi, ca a suferit un nou atac nocturn din partea Rusiei, care a folosit 35 de drone Shahed de fabricatie iraniana, dintre care 34 au fost doborate, scrie stirileprotv.ro

Atacurile au avut loc "in valuri" in cursul noptii si au provenit din Chauda (in Crimeea ocupata), Primorsko-Akhtarsk (pe tarmul estic al Marii Azov), precum si din Kursk, un oras rusesc apropiat de frontiera de nord a Ucrainei, a precizat fortele aeriene ucrainene pe serviciul de mesagerie Telegram.

Treizeci si patru din cele 35 de drone au fost doborate, a precizat sursa, care nu a raportat victime sau pagube.

Rusia lanseaza atacuri cu drone si rachete impotriva Ucrainei aproape in fiecare noapte, precizeaza AFP, citata de News.ro.

Kievul acuza Kremlinul ca urmareste sa terorizeze populatia civila si sa distruga infrastructura sa energetica pentru ca, asa cum a facut iarna trecuta, sa arunce populatia in intuneric si frig.

De atunci, Kievul si-a intarit sistemele de aparare aeriana cu arme occidentale care pot distruge majoritatea dronelor sau rachetelor explozive trimise de Rusia.

Iarna trecuta, in aceeasi perioada, milioane de oameni ramasesera deja fara energie electrica in plin val de frig, lucru pe care Ucraina vrea sa il evite cu orice pret anul acesta.