Rusia a lovit cu rachete de croaziera de mare precizie tinte militare din orasul Lvov din vestul Ucrainei, a anuntat duminica Ministerul Apararii rus, informeaza Reuters.

Rusia a lovit un depozit de combustibil utilizat de fortele ucrainene langa Lvov, cu rachete cu raza de actiune lunga si a folosit rachete de croaziera pentru a lovi o fabrica din acest oras unde se reparau sisteme antiracheta, statii radar si tancuri, adauga ministerul rus.

"Fortele armate ale Federatiei Ruse isi continua actiunile ofensive ca parte a operatiunii militare speciale", a declarat intr-un comunicat purtatorul de cuvant al Ministerului Apararii rus, Igor Konasenkov.

Ministerul rus a difuzat o inregistrare video cu loviturile de racheta din Lvov.

La randul lor, oficiali ai orasului Lvov, situat la numai 60 de km de Polonia, tara membra a NATO, au declarat ca mai multe persoane au fost ranite in atacurile cu rachete.

Rusia a utilizat de asemenea rachete cu raza de actiune lunga dinspre mare pentru a distruge un arsenal de rachete S-300 si sisteme antiaeriene BUK langa Kiev, a mai informat ministerul rus. Fortele ruse au distrus de asemenea mai multe drone, a adaugat acesta.

Rusia a inceput sa distruga depozite de combustibil si hrana, ceea ce inseamna ca guvernul de la Kiev va trebui sa disperseze ambele stocuri in viitorul apropiat, a declarat duminica consilierul Ministerului de Interne al Ucrainei, Vadim Denisenko.

Sursa: