Rusia a trimis două valuri de drone spre capitala Ucrainei peste noapte, în cel de-al 15-lea atac aerian asupra Kievului din această lună. Mai mult de o duzină de drone au fost doborâte în timpul atacului, care a durat patru ore. Nu s-au înregistrat victime, dar resturile de drone au provocat un incendiu. Între timp Ucraina susține că soldați nord-coreeni au ajuns deja pe frontul din Kursk. Putin nu neagă prezența lor în Rusia.
Apărarea aeriană ucraineană a distrus 36 din cele 63 de drone lansate peste noapte de Rusia deasupra diferitelor regiuni ale Ucrainei. Majoritatea au fost doborâte deasupra regiunilor Kiev şi Odesa, din sud, în timp ce alte 16 au fost „pierdute din punct de vedere locaţional”.
Până la o duzină de drone inamice care amenințau capitala au fost detectate și neutralizate. Imaginile publicate de localnici însă arată că rămășițele au provocat daune și incendii.
În Herson o rachetă rusească a străpuns acoperișul unei case. Din clipul video se vede mobila distrusă.
Lovituri masive au fost lansate și asupra satelor din apropiera liniei frontului. Aceste localități din Donețk sunt aproape în fiecare zi vizate.
Între timp militarii nord-coreeni trimiși de Kim Jong Un în sprijinul Rusiei au ajuns pe frontul din Kursk, potrivit Kievului. Ar fi vorba despre câteva mii - două brigăzi care se antrenează pentru război în mai multe baze rusești din Est. De altfel Vladimir Putin a recunoscut că sunt trupe nord-coreene pe teritoriul Rusiei și a dat vina pe Occident pentru sprijinul militar primit de la Phenian.
Vladimir PUTIN, PREȘEDINTELE FEDERAȚIEI RUSE: „Imaginile (n.red- cu soldați nord-coreeni în Rusia) sunt un lucru serios. Dacă există imagini, atunci reflectă ceva. Vreau să vă atrag atenția asupra faptului că nu acțiunile Rusiei au dus la escaladarea situației din Ucraina, ci lovitura de stat din 2014, susținută în primul rând de Statele Unite.”
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut aliaților „să nu se ascundă” și să reacționeze la dovezile implicării nord-coreenilor în războiul Rusiei din Ucraina. El a spus în discursul său de noapte că Ucraina deține informații despre pregătirea a două unități – posibil până la 12 mii de soldați nord-coreeni – pentru a lua parte la război alături de forțele ruse.

