Rusia a atacat din nou Ucraina în cursul nopții de duminică spre luni, vizând Kievul și regiunea sa. Atacurile ruseşti s-au soldat cu doi morţi la Kiev şi la periferia oraşului, au raportat autorităţile locale, după ce armata a avertizat că întreaga Ucraină este ameninţată de rachete, potrivit Kyiv Independent, scrie digi24.ro

În Kiev, "o persoană a murit în atac", a declarat pe Telegram şeful administraţiei militare, Timur Tkacenko, în timp ce autorităţile locale au raportat că o unitate medicală a fost lovită și două persoane au fost rănite. Aproximativ 70 de persoane se aflau în centrul medical în momentul atacului.

În suburbii, bombardamentele au lovit mai multe locuinţe şi "infrastructuri critice", omorând în oraşul Fastiv un bărbat, potrivit responsabilului administraţiei militare regionale, Mikola Kalaşnîk.

"Întreaga Ucraină este ameninţată de rachete!", avertizaseră anterior forţele aeriene ucrainene pe Telegram.

Întâlnire la Paris a țărilor aliate cu Kievul

Aceste atacuri au loc în ajunul unei întâlniri la Paris a ţărilor aliate cu Kievul pentru a obţine progrese în vederea soluţionării celui mai sângeros conflict din Europa de la Al Doilea Război Mondial.

Pentru a pregăti întâlnirea, consilieri de securitate din 15 ţări, printre care Franţa, Germania şi Canada, precum şi reprezentanţi ai UE şi NATO, s-au întâlnit sâmbătă în capitala Ucrainei.

Emisarul lui Donald Trump, Steve Witkoff, a participat de la distanţă la discuţii, care s-au concentrat pe detaliile celei mai recente versiuni a planului de încheiere a conflictului cu Rusia.

Elanul diplomatic, sub impulsul preşedintelui american, a fost blocat de afirmaţiile Moscovei, care acuză Kievul că a vizat cu 91 de drone, în noaptea de 28 spre 29 decembrie, o reşedinţă extrem de păzită a lui Vladimir Putin.

Kievul a numit acuzaţia drept o "minciună" şi a subliniat că este menită să servească drept pretext pentru noi atacuri împotriva Kievului şi să submineze negocierile diplomatice. Europenii şi-au exprimat, de asemenea, îndoielile cu privire la veridicitatea atacului.

"Nu cred că acest atac a avut loc", a declarat duminică seara preşedintele american Donald Trump la bordul avionului Air Force One, menţionând că "nimeni nu ştie în acest moment" dacă acuzaţiile ruseşti sunt adevărate.

Kremlinul avertizase marţi că "consecinţele acestui atac vor duce la "o înăsprire a poziţiei de negociere a Rusiei".