Ministerul rus al Apararii a anuntat, vineri, ca fortele sale au distrus instalatiile de productie ale unei fabrici de rachete din capitala ucraineana Kiev, utilizand rachete cu raza lunga de actiune de inalta precizie.

”Fortele armate ale Federatiei Ruse continua operatiunea militara speciala in Ucraina”, a precizat Ministerul rus al Apararii.

”Armele aeriene de inalta precizie cu raza lunga de actiune au distrus instalatiile de productie ale intreprinderii producatoare de rachete si din industria spatiala Artem din orasul Kiev”, se mai mentioneaza in comunicatul ministerului rus.

Rusia a atacat capitala ucraineana Kiev in timpul vizitei secretarului general al ONU, Antonio Guterres, scrie news.ro.

Potrivit presedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, “cinci rachete” au fost trase asupra Kievului, relateaza The Guardian.

”Acest lucru spune multe despre adevarata atitudine a Rusiei fata de institutiile internationale, despre eforturile liderilor rusi de a umili ONU si tot ceea ce reprezinta organizatia. Prin urmare, necesita un raspuns puternic”, a subliniat Zelenski.

Atacurile au provocat un raspuns furios din partea guvernului Ucrainei, ministrul de Externe Dmitro Kuleba denuntand atacurile drept ”un act odios de barbarie” care a demonstrat ”atitudinea Rusiei fata de Ucraina, Europa si lume”.

Un cadavru a fost recuperat in urma atacului rusesc de joi cu rachete asupra Kievului, potrivit primarului capitalei, Vitali Kliciko.

”Prieteni! Salvatorii care continua sa inspecteze si sa indeparteze molozul unei cladiri rezidentiale din cartierul Chevchenkovsky, unde o racheta a lovit ieri, tocmai au gasit un cadavru”, a declarat Kliciko pe contul de Telegram.

Potrivit informatiilor preliminare, o racheta a lovit etajele inferioare ale unei cladiri rezidentiale de 25 de etaje, ranind cel putin 10 persoane, iar alte 3 fiind spitalizate.

Sursa: