Rusia nu va accepta o incetare a focului in timpul negocierilor de pace cu Ucraina, a anuntat luni purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dimitri Peskov, citat de TASS.
„Nu, din punct de vedere faptic orice pauza in operatiune, orice pauza, este folosita de unitatile nationaliste pentru a se regrupa si continua atacurile asupra militarilor rusi”, a declarat Peskov cand a fost intrebat despre negocierile de pace.
Peskov a sustinut de asemenea ca „acest lucru s-a intamplat nu doar odata si, prin urmare, complica procesul”.
Purtatorul de cuvant al Kremlinului a declarat de asemenea luni ca Rusia nu este interesata de o intalnire intre presedintele Vladimir Putin si omologul sau ucrainean Volodimir Zelenski, in pofida cererilor repetate ale Ucrainei in acest sens.
El a motivat decizia prin faptul ca negocierile de pace dintre Kiev si Moscova nu au avansat suficient pentru ca o asemenea intalnire sa isi aibe rostul.
„Probabil gradul de progres in negocieri nu este cel pe care ni l-am dori”, a afirmat Peskov, adaugand ca Rusia nu vede „evolutia” pe care o doreste de partea ucraineana.
Occidentul suspecteaza ca Rusia trage de timp in timpul negocierilor de pace
Ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian a acuzat joia trecuta Rusia ca „se preface ca negociaza” un armistitiu in Ucraina in timp ce continua sa bombardeze tara.
La fel ca in Alep (Siria) sau Groznii (Cecenia), „logica rusa (...) se bazeaza pe tripticul obisnuit: bombardamente fara discernamant, asa-zise 'coridoare' umanitare concepute pentru a acuza apoi adversarul ca nu le respecta si negocieri fara alt obiectiv decat cel de a se preface ca negociaza”, a declarat Le Drian intr-un interviu pentru cotidianul Le Parisien.
„Rusia a ales sa lase in continuare armele sa vorbeasca”, ea „refuza pentru moment” armistitiul, a mai afirmat seful diplomatiei franceze.
Lizz Truss, ministrul britanic de externe, a avertizat la randul sau sambata ca discutiile de pace intre Ucraina si Rusia ar putea servi Kremlinului drept o „perdea de fum” pentru regruparea trupelor in vederea continuarii ofensivei.
„Daca o tara este serioasa cu privire la negocieri, ea nu bombardeaza fara discernamant civili in ziua aceea”, a declarat Liz Truss pentru The Times.
Ea s-a aratat „foarte sceptica” fata de negocierile intre cele doua tari, adaugand ca „ceea ce am vazut nu este decat o incercare de a crea spatiu pentru regruparea rusilor”.


