Fortele ruse intentioneaza sa-si retraga artileria de pe malul drept al raului Nipru din regiunea Herson, a informat pe 30 octombrie Statul Major al Ucrainei. Unitatile care au fost stationate acolo ar putea fi transferate in alte zone ale frontului, relateaza Kyiv Independent.
Armata rusa incearca, de asemenea, sa creeze „conditii de nelocuit” pentru locuitorii din zonele ocupate ale regiunii Herson. In orasul Nova Kahovka, de exemplu, ar fi fost intrerupta conexiunea la internet si telefonia mobilp, in timp ce antreprenorilor locali li s-a spus sa-si inchida magazinele alimentare pana in noiembrie.
Pe 18 octombrie, guvernatorul instalat de Moscova in regiunea Herson, Vladimir Saldo, a anuntat o „deplasare organizata a populatiei civile” din municipalitatile din jurul Hersonului catre teritoriile „de pe malul stang al raului Nipru”. El a spus ca toti sepratistii rusi de top, inclusiv el insusi, se vor muta.
Cu toate acestea, potrivit lui Kirilo Budanov, seful serviciilor de informatii ale Ucrainei, trupele ruse creeaza iluzia ca parasesc Hersonul; in schimb, ei aduc acolo noi unitati militare pentru a se pregati pentru aparare.
Budanov a numit evacuarea celor mai importanti separatisti pro-rusi si mutarea civililor, anuntat pe 18 octombrie, „o operatiune de informare si manipulare in multe aspecte”, adaugand ca nu se poate spune cu siguranta ca „ei fug din Herson acum”.
Armata rusa a inceput sa se retraga din Herson de saptamana trecuta, potrivit oficialilor ucraineni.
„Isi muta unitatile de elita si ofiterii de pe malul vestic, lasandu-i doar pe cei care sunt mobilizati si dispensabili”, a declarat duminica trecuta Natalia Humeniuk, purtator de cuvant al armatei ucrainene.
Institutul pentru Studiul Razboiului a spus sambata trecuta ca a inceput retragerea rusilor din vestul regiunii Herson. Fortele rusesti intentioneaza probabil sa continue aceasta retragere in urmatoarele cateva saptamani, dar ar putea avea dificultati in a se replia in mod ordonat daca fortele ucrainene aleg sa atace, a explicat atunci ISW.


