Presedintele rus Vladimir Putin mizeaza ca preturile in crestere spectaculoasa la energie si posibilele lipsuri in iarna aceasta vor convinge Europa sa forteze Ucraina sa incheie un armistitiu.

Astfel, pacea ar fi incheiata in conditiile impuse de Rusia, potrivit unei analize publicate de Reuters miercuri, citata de Agerpres.

Aceasta este singura cale catre pace pe care o vede Moscova, au spus doua surse rusesti familiarizate cu modul de gandire al Kremlinului, avand in vedere ca autoritatile de la Kiev spun ca nu vor negocia pana cand Rusia nu va parasi intreaga Ucraina.

„Unii lideri europeni s-ar putea gandi de doua ori inainte sa continue sa sprijine Ucraina”
„Avem timp, putem astepta”, a spus o sursa apropiata autoritatilor ruse, care a refuzat sa fie identificata pentru ca nu este autorizata sa vorbeasca cu mass-media. „Va fi o iarna grea pentru europeni. Am putea vedea proteste, revolte. Unii lideri europeni s-ar putea gandi de doua ori inainte sa continue sa sprijine Ucraina si sa creada ca a sosit momentul unei intelegeri”, a adaugat sursa citata.

O a doua sursa apropiata Kremlinului a declarat ca Moscova are impresia ca poate detecta deja fisuri in unitatea europeana si ca se asteapta ca acest proces sa se accelereze pe fondul greutatilor iernii.

„Va fi cu adevarat greu daca (razboiul) se va prelungi in toamna si in iarna. Deci exista speranta ca ei (ucrainenii) vor cere pacea”, a afirmat sursa citata.

Rusia a negat insa ca ar folosi energia ca arma politica, iar Ucraina si cei mai fermi sustinatori occidentali ai sai au spus ca nu intentioneaza sa cedeze, iar oficiali americani, vorbind sub protectia anonimatului, au afirmat ca pana acum nu au sesizat ca sprijinul pentru Ucraina s-ar diminua.

Ursula von der Leyen, de ziua nationala a Ucrainei

Intr-o postare pe Twitter cu prilejul Zilei Nationale a Ucrainei, sarbatorita miercuri, sefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a scris: „UE a fost alaturi de voi in aceasta lupta de la bun inceput. Si vom fi alaturi de voi atat timp cat este nevoie”.

Sustinut cu miliarde de dolari de SUA si cu alte ajutoare si pregatire militara si schimb de informatii secrete din partea Occidentului, si avand la activ o serie de atacuri asupra unor tinte importante care au contribuit la ridicarea moralului, Kievul crede ca are sanse sa schimbe situatia in teatrul de operatii.

„Pentru ca negocierile cu Rusia sa devina posibile, este necesar sa se schimbe statu quo-ul pe front in favoarea Fortelor Armate ale Ucrainei. Este necesar ca armata rusa sa sufere infrangeri tactice semnificative”, a spus pentru Reuters consilierul prezidential Mihailo Podoliak.

Fortele ucrainene au zadarnicit incercarile ruse de a cuceri capitala Kiev si al doilea oras al tarii, Harkov; au distrus si intrerupt cu regularitate liniile de aprovizionare rusesti, au scufundat Moskva, nava-amiral a Flotei Rusiei de la Marea Neagra, si au provocat daune majore unei baze aeriene ruse din Crimeea, peninsula ucraineana anexata ilegal de Moscova in 2014.

De ceva vreme, Kievul vorbeste si despre o contraofensiva majora pentru recucerirea sudului, cu toate ca nici Rusia nu a stat degeaba si si-a comasat fortele in aceasta regiune ucraineana, si, deci, este neclar daca si cand se vor concretiza intentiile ucrainene

Sursa: