Rusia instaleaza un scut la centrala nucleara Zaporojie, din sudul Ucrainei, pentru protejarea deseurilor nucleare de bombardamente si drone, a declarat sambata un oficial instalat de Rusia.
Imagini publicate de Vladimir Rogov, un oficial numit de rusi din provincia Zaporojie din Ucraina, i-au aratat pe muncitori montand un paravan cu ceea ce parea a fi un fel de folie transparenta, deasupra a zeci de cilindri de beton inalti de aproximativ cinci metri, scrie Reuters, citata de News.ro.
„Deocamdata, va proteja de schije si dispozitive explozive improvizate aruncate de drone. Dar mai tarziu va fi substantial”, a spus el.
Luptele pentru cea mai mare centrala nucleara din Europa, in 10 luni de conflict, au starnit temeri cu privire la un posibil dezastru nuclear in stilul Cernobil.
Atat Kievul, cat si Moscova s-au acuzat reciproc ca au bombardat nechibzuit centrala, ale carei sase reactoare sunt toate offline.
Purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat marti, intr-o discutie cu reporterii, ca Rusia ramane in contact cu Agentia Internationala pentru Energie Atomica (AIEA), care incearca sa intermedieze o zona demilitarizata in jurul centralei electrice.
Mihail Ulianov, reprezentantul permanent al Rusiei la organizatiile internationale de la Viena, a declarat sambata, agentiei de presa TASS: „Probabil este prea devreme sa spun ca ne apropiem de un acord. Si nu as prezice momentul finalizarii procesului de negociere”.


