Rusia a anuntat joi ca a extins lista oficialilor europeni carora le este interzis sa intre in tara, sanctiunile urmand sa afecteze conducerea blocului comunitar, majoritatea membrilor Parlamentului European si alti oficiali, relateaza Interfax.
„Ca raspuns la sanctiunile unilaterale masive ale Uniunii Europene, in conformitate cu principiul reciprocitatii, care este de baza pentru dreptul international, partea rusa a extins semnificativ lista reprezentantilor statelor membre ale UE si ai structurilor europene (...) carora le este interzisa intrarea pe teritoriul tarii”, anunta un comunicat de pe site-ul ministerului de Externe de la Moscova.
Comunicatul precizeaza de asemenea ca „restrictiile se aplica conducerii de varf a Uniunii Europene, inclusiv unui numar de comisari europeni si sefi ai structurilor militare ale UE, precum si marii majoritati a membrilor Parlamentului European care promoveaza politici anti-ruse”.
Rusia, interdictie si pentru oficiali de la nivel national sa intre din tarile membre ale UE
„Lista neagra” a Moscovei include de asemenea oficiali de rang inalt, „inclusiv reprezentanti ai guvernelor si parlamentelor unor state membre ale UE, precum si personalitati publice si lucratori in mass-media care sunt personal responsabili pentru promovarea sanctiunilor ilegale anti-ruse, instigand la sentimente rusofobe si incalcarea drepturilor si libertatilor populatiei de limba rusa”.
Ministerul rus de externe afirma ca a predat o nota Delegatiei UE de la Moscova in acest sens, fara a prezenta insa pe site-ul sau o lista a oficialilor europeni carora le-a interzis intrarea in tara.
„Confirmam ca orice actiuni ostile ale UE si ale statelor sale membre vor continua sa fie intampinate in mod inevitabil cu un raspuns dur”, mai afirma comunicatul.
La jumatatea lunii martie Rusia a anuntat ca a impus sanctiuni impotriva presedintelui american Joe Biden si a mai multor oficiali din administratia sa.
Anuntul de joi al ministerului rus de Externe vine dupa ce in urma cu doar doua ore presedintele Vladimir Putin a anuntat ca Rusia nu va mai accepta plata gazelor naturale in alte monede decat rubla.


