Presedintele Volodimir Zelenski trebuie sa recunoasca Crimeea ca regiune rusa, precum si independenta republicilor separatiste Donetk si Luhansk, a declarat, miercuri, purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, cu privire la disponibilitatea presedintelui ucrainean de a discuta despre statutul Crimeei si al regiunilor separatiste din estul Ucrainei, relateaza CNN, potrivit News.ro.

”Pozitia noastra este bine cunoscuta. Crimeea este o regiune rusa si acest lucru trebuie recunoscut atat de facto, cat si de jure”, a spus Dmitri Peskov jurnalistilor.

Peskov a mai specificat ca republicile separatiste Donetk si Luhansk trebuie sa fie, de asemenea, recunoscute ca ”state suverane independente”.

”In ceea ce priveste republicile DPR si LPR, acestea sunt state suverane independente si sunt recunoscute de Federatia Rusa. Acest lucru trebuie, de asemenea, recunoscut atat de facto, cat si de jure”, a adaugat el.

Zelenski a afirmat, marti, ca este dispus sa discute statutul Crimeei si al Republicilor Populare Donetk si Lugansk cu presedintele rus, Vladimir Putin, potrivit unui interviu acordat pentru ABC.

Zelenski a spus clar in acelasi timp ca nu va ceda solicitarilor Moscovei de a recunoaste independenta autoproclamatelor ''republici populare'' sau controlul Rusiei asupra peninsulei Crimeea.

"Sunt pregatit de dialog, dar nu suntem pregatiti de capitulare", a declarat el.

"Putem discuta si gasi un compromis despre cum ar putea merge mai departe aceste teritorii", a adaugat Zelenski.

El a spus ca este important sa se acorde atentie felului in care traiesc oamenii de acolo care vor sa faca parte din Ucraina, astfel ca aceasta chestiune este mai complicata decat simpla recunoastere.

"Este un alt ultimatum, iar noi nu suntem pregatiti pentru ultimatumuri", a declarat presedintele Ucrainei.

Rusia ar fi oferit Ucrainei in negocieri o versiune „finala” a propunerii sale de a pune capat razboiului, potrivit unor surse la curent cu discutiile dintre Vladimir Putin si premierul israleian Naftali Bennett, iar presedintele ucrainean Volodimir Zelenski trebuie sa o accepte sau sa o refuze.

Propunerea a fost considerata „dificila”, dar nu „imposibila”, au precizat sursele.

Daca presedintele ucrainean respinge propunerea, atunci este posibil sa se intample ce a avertizat presedintele francez Emmanuel Macron, si anume ca „raul abia de acum urmeaza”.

Sursa: