Rusia şi Ucraina au efectuat un nou schimb de prizonieri de război, în cadrul unui acord intermediat de Emiratele Arabe Unite. 95 de ucraineni s-au întors acasă. Printre aceștia sunt și luptători Azov, care au apărat orașul Mariupol și care fusese condamnați în Rusia la ani grei de inchisoare. Kievul a predat Rusiei 95 de prizonieri mulți dintre capturaţi în regiunea Kursk, unde forţele ucrainene au declanșat o incursiune în luna august.

Au revenit acasă mulți dintre cei care au fost ținuți captivi încă din primele zile ale războiului.

Preşedintele Zelenski a declarat că prizonierii eliberaţi au servit pe diferite fronturi, inclusiv unii care au apărat oraşul port Mariupol timp de aproape trei luni în 2022.

Întâlnirea cu cei dragi după mai bine de doi ani de detenție în închisorile din Rusia s-a lăsat cu lacrimi.

48 dintre cei repatriaţi sunt luptători Azov care au fost condamnaţi de sistemul judiciar rus la ani grei de închisoare.

Noul schimb de prizonieri a avut loc în cadrul unui acord mediat de Emiratele Arabe Unite.În total, 3767 de ucraineni s-au întors acasă de la începutul războiului. Totodată Ucraina a anunțat că a repatriat trupurile a 500 dintre soldații săi uciși în confruntările cu forțele ruse, în special în estul țării. Aceasta fiind una dintre cele mai mari repatrieri de rămășițe ale militarilor ucraineni de la începutul războiului.