Rusia, Ucraina si Occidentul trebuie sa ajunga la un acord pentru a evita un razboi nuclear. Indemnul a fost facut de presedintele belarus, principalul aliat al Rusiei, intr-un interviu pentru France Presse. Potrivit lui Aleksandr Lukasenko, singura cale de a iesi din conflict este ca Kievul sa faca concesii si sa mearga la negocieri.
Presedintelui belarus, care a pus la dispozitia armatei ruse teritoriul tarii sale pentru a ataca Ucraina indeamna Occidentul, Ucraina si Rusia sa puna capat razboiului.
"-Ce trebuie sa faca Ucraina ca sa termine acest razboi?
Aleksandr LUKASENKO, PRESEDINTELE BELARUSULUI: "-Sa se aseze la masa de negocieri si sa fie de acord sa nu ameninte Rusia si sa nu aiba niciodata pe teritoriul sau arme care sa ameninte Rusia. Asta e cel mai important, dar "denazificare" si altele este filosofie. Cea mai importanta este securitatea Rusiei.”
Presedintele belarus considera ca altfel lucrurile se pot agrava si mai mult, amintind ca Vladimir Putin avertizase anterior ca armata sa nu s-a implicat inca total in Ucraina.
"Trebuie sa oprim, sa ne punem de acord, sa oprim acest haos, operatiunea si razboiul in Ucraina. Haideti sa ne oprim. Nu trebuie de mers mai departe. Mai departe e prapastia. Mai departe este razboiul nuclear. Nu trebuie sa se ajunga pana acolo."
Potrivit liderului belarus, Ucraina trebuie sa accepte ca regiunile ocupate de Rusia in estul si sudul tarii sunt pierdute.
Aleksandr LUKASENKO, PRESEDINTELE BELARUSULUI: "Aceasta nu se mai discuta, s-ar fi putut discuta in lunile februarie, martie."
In fine, Lukasenko a atribuit Occidentului intreaga responsabilitate a acestui razboi, considerand ca amenintarea pe care acesta o prezenta pentru Rusia era de asemenea natura incat Moscova trebuia sa atace tara vecina.
Aleksandr LUKASENKO, PRESEDINTELE BELARUSULUI: ”Eu sustin Rusia prin faptul ca v-a luat-o inainte. Daca militarii rusi ar fi scapat acest moment, ar fi fost nevoiti sa tina piept unei lovituri din partea armatei NATO. Acolo acum nu lupta Ucraina, dar voi, mercenarii si armele voastre.”
De la invazie, Belarusul a fost un punct de sprijin pentru campania militara a Rusiei in Ucraina, dar Lukasenko a evitat pana acum sa se implice direct in conflict. Potrivit liderului belarus, conflictul ar fi fost evitat daca tarile occidentale i-ar fi dat lui Vladimir Putin "garantiile de securitate pe care le cerea", adica retragerea Aliantei Nord-Atlantice la frontierele din 1997 si incetarea apropierii Occidentului de Ucraina, pe care Rusia o percepe ca pe o amenintare. In decembrie trecut, Moscova a cerut SUA si NATO pe un ton ultimativ un set extins de garantii de securitate, printre care si cea ca Ucraina sa nu fie niciodata acceptata in NATO. De asemenea, a cerut oprirea extinderii Aliantei si revenirea ei la nivelul dinaintea admiterii tarilor din fostul bloc comunist in NATO.

