Ministerul de interne de la Moscova a pregatit un proiect de lege care i-ar forta pe strainii care vor sa intre in Rusia sa semneze un „acord de loialitate” care le-ar interzice sa critice politica statului rus, „discrediteze” istoria militara sovietica sau incalce „valorile de familie traditionale”, transmite hotnews.ro.
Noile masuri pregatite de guvernul rus vin dupa ce oficialii de la Moscova au introdus o serie de legi draconice dupa inceperea invaziei in Ucraina anul trecut, cele mai cunoscute dintre acestea fiind cele privind „discreditarea” si raspandirea de informatii „false” despre fortele armate ale tarii si cea legata de „agentii strainatatii”.
Desi a doua a fost introdusa inca din 2012 si extinsa treptat de atunci, noile amendamente adoptate de parlamentul rus dupa declansarea razboiului lasa la latitudinea autoritatilor sa declare practic orice persoana considerata indezirabila din varii motive ca fiind un „agent strain”.
Aceste legi si altele asemanatoare au fost folosite de instantele rusesti pentru a condamna la inchisoare ce a mai ramas din firava opozitie rusa, cvasi-inexistenta dupa ani de represiune, precum si cetateni de rand ai Rusiei care si-au exprimat opozitia fata de „operatiunea militara speciala” sau au adus diverse critici autoritatilor.
Vladimir Putin sustine ca Rusia lupta pentru libertatea lumii
Insa acum, pe masura ce se apropie alegerile prezidentiale din primavara anului viitor, Putin si-a intensificat retorica privind razboiul pe care il poarta pentru a proteja civilizatia rusa „sacra” in fata „decadentei” occidentale.
El a vorbit despre acest lucru chiar in urma cu o zi, lansandu-se intr-o tirada in timpul careia a afirmat ca „armata rusa lupta pentru libertatea intregii lumi”.
„Ce vor de fapt (occidentalii) ? Ce vor ei de fapt este sa dezmembreze si sa jefuiasca Rusia. Daca nu reusesc prin forta, atunci seamana haosul”, a mai spus el, printre multe altele, intr-un discurs tinut prin videoconferinta la cel de-al XXV-lea Consiliu Mondial al Poporului Rus, o organizatie patronata de patriarhul Kirill al Moscovei si Intregii Rusii.
Acum, agentia de stat TASS noteaza ca proiectul de lege pregatit de ministerul de interne de la Moscova va forta toti strainii care intra in Rusia sa semneze un acord care in esenta restrictioneaza ceea ce ei pot spune in public.
Ce restrictii a pregatit guvernul rus pentru strainii care intra in tara
Unui cetatean al unei alte tari care intra in Rusia i se va interzice sa „ingereze in activitatile autoritatile publice ale Federatiei Ruse, discrediteze in orice forma politica de stat interna si straina a Federatiei Ruse, autoritatilor publice si oficialilor lor”, potrivit documentului oficial consultat de TASS.
Acesta va include de asemenea clauze despre moralitate, familie, „propaganda despre relatii sexuale netraditionale” si istorie.
Acordul urmeaza sa prevada explicit ca strainilor le este interzis sa „distorsioneze adevarul istoric despre realizarile poporului sovietic in apararea Patriei Mama si contributia lui la victoria asupra fascismului”.
TASS, cea mai cunoscuta agentie de presa a statului rus, nu a precizat ce pedepse risca strainii care incalca acordul in timp ce se afla pe teritoriul Rusiei.
Reuters noteaza ca guvernul rus nu a depus deocamdata proiectul de lege in parlamentul de la Moscova, urmand ca el sa fie dezbatut in comisii si plenul Dumei de Stat, camera inferioara a legislativului, inainte de a fi adoptat si trimis presedintelui Vladimir Putin pentru promulgare.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


