Fortele ruse au bombardat o moschee in orasul-port din sudul Ucrainei Mariupol, unde peste 80 de adulti si copii, inclusiv cetateni turci, s-au refugiat, a declarat sambata Ministerul de Externe al Ucrainei, citat de Reuters.
Ucraina a acuzat Rusia ca refuza sa permita oamenilor sa iasa din Mariupol, unde blocada rusa tine sute de mii de persoane blocate in oras. Rusia in schimb da vina pe Ucraina pentru esecul evacuarii locuitorilor.
„Moscheea Sultanului Suleiman Magnificul si a sotiei sale Roxolana (Hurrem Sultan) din Mariupol a fost bombardata de invadatorii rusi”, a afirmat Ministerul de Externe de la Kiev intr-o postare pe Twitter.
„Peste 80 de adulti si copii se ascund acolo de bombardamente, inclusiv cetateni ai Turciei”, a mai scris ministerul.
MAE ucrainean nu precizeaza daca sunt informatii despre persoane ucise sau ranite.
Moscova neaga in mod repetat ca ar viza zone civile in ceea ce numeste o „operatiune militara speciala” in Ucraina, noteaza Reuters.


