Mai multe obiecte luate din casele ucrainenilor au fost expuse intr-un muzeu din Nefteiugansk, districtul autonom Hanti-Mansi, Siberia de Vest, in numele „fratiei celor doua natiuni”, relateaza libertatea.ro.

Un videoclip al portalului NEFT realizat la expozitie arata arme si echipamente militare, carti, ziare, placute de inmatriculare si documente ucrainene, casetofoane, medalii si certificate. Toate acestea sunt aduse din Ucraina, din asa-numitele „zone de operatiuni militare speciale”, cum suna termenul formal din Rusia. 

„Exponatele au fost primite de la voluntari care s-au intors din misiunile umanitare”, scrie NEFT. Scopul este sa se demonstreze „asemanarea dintre rusi si ucraineni” si sa arate „fratia natiunilor care faceau parte din fosta URSS”.

„Prin expozitie am vrut sa aratam importanta istoriei noastre comune, care se scrie si acum. Sa vorbim despre fratia natiunilor, despre marea URSS puternica, unde au fost realizate multe inventii care sunt folosite si astazi”, a declarat „curatorul” Denis Gribkov, seful sindicatului care ii reprezinta pe rezervistii din Marina rusa. 

„Inca nu avem multe exponate, dar muzeul va fi imbogatit. Daca cineva are ceva ce ne poate trimite, am fi recunoscatori“, a adaugat Gribkov.

Organizatorii expozitiei isi propun sa invite la muzeu si grupuri de scolari, „pentru care vor fi organizate evenimente educative”.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.