Reprezentantii GRU, serviciul de informatii al armatei ruse, au incercat sa recruteze luptatori ai Regimentului Azov, dupa ce acestia au fost eliberati din captivitate. Dezvaluirea a fost facuta de Bohdan Krotevici, unul dintre comandantii acestor ultranationalisti ucraineni, care au fost integrati in unitatile din Garda Nationala ucraineana, relateaza publicatia ucraineana pravda.com.ua.

Desi Moscova ii detesta pe oamenii din Regimentul Azov, pe care ii numeste „nazisti”, se pare ca le recunoaste calitatile de luptatori si n-ar avea o problema cu recrutarea lor. „Voi luptati bine. Haideti sa distrugem Occidentul si SUA impreuna!” - asa a sunat propunerea facuta de reprezentantii spionajului militar rusesc pentru cei din Regimentul Azov, potrivit lui Bohdan Krotevici. 

Luptatorii din Regimentul Azov au avut insa o opinie unanima: „Ei sunt dusmanii nostri. Noi suntem armata ucraineana. Ucraina este patria noastra”, a povestit Bohdan Krotevici intr-o conferinta de presa sustinuta joi.

Regimentul Azov, care are radacini de extrema dreapta si ultranationaliste, a fost una dintre cele mai proeminente formatiuni militare ucrainene care au luptat impotriva Rusiei in estul Ucrainei, remarcandu-se in special prin rezistenta pe care a opus-o in uzina Azovstal din Mariupol. Rusia a facut referire cu regularitate la Regimentul Azov in sprijinul afirmatiei sale ca Ucraina este controlata de „fascisti”. Propaganda rusa de stat i-a comparat pe combatantii regimentului Azov cu nazistii din Al Doilea Razboi Mondial.

Regimentul (Batalionul) Azov a fost creat in 2014 la Mariupol dupa ce separatistii prorusi din regiunea Donbas au inceput lupta armata. Intre timp, acest batalion - considerat de extrema-dreapta - a fost integrat in armata ucraineana. 

Stabiliti in portul Mariupol din estul Ucrainei, multi dintre membrii Regimentului au fost capturati de fortele rusesti cand orasul a cazut, dupa aproape trei luni de asediu. Dupa saptamani de lupte si bombardamente intense, ultimii aparatori ai orasului Mariupol, baricadati in uzina Azovstal, s-au predat in cele din urma in luna mai, la ordinul Kievului, fiind considerati eroi de catre ucraineni. 

Oficiali din asa-numita Republica Populara Donetk au declarat atunci ca luptatorii din regimentul Azov ar putea primi pedeapsa cu moartea in conformitate cu legile acestei entitati administrative nerecunoscute decat de Rusia si cativa aliati apropiati. 

La sfarsitul lunii iulie, o serie de explozii s-au produs in inchisoarea de la Olenivka, intr-o zona separatista prorusa din estul Ucrainei unde erau detinuti soldatii luati prizonieri la Mariupol. Exploziile s-au soldat cu zeci de morti, potrivit armatei ruse. Moscova a acuzat Kievul ca a bombardat aceasta tabara de prizonieri, ceea ce autoritatile ucrainene au negat, afirmand, dimpotriva, ca acesti detinuti au fost masacrati de fortele ruse.

 In august, Curtea suprema din Rusia a desemnat Regimentul Azov din Ucraina grupare „terorista”. Potrivit legii rusesti, conducatorii unei organizatii teroriste risca intre 15 si 20 de ani de inchisoare, iar simplii membri intre 5 si 10 ani. 

O parte din luptatorii Regimentului Azov au fost eliberati din captivitatea rusa la sfarsitul lunii septembrie, in cadrul celui mai amplu schimb de prizonieri de razboi intre Rusia si Ucraina. Printre cei eliberati s-au numarat si comandantul, Denis Prokopenko, si secundul sau, Sviatoslav Palamar. Absolut toti ucrainenii predati au avut nevoie de reabilitare psihologica, mai cu seama ca multi dintre ei au fost torturati cu brutalitate, au dezavaluit ulterior autoritatile ucrainene.

 Bohdan Krotevici le-a cerut joi jurnalistilor sa nu-i puna intrebari despre captivitatea la rusi. Potrivit acestuia, dezvaluirea de informatii le-ar pute face rau celor care inca se afla acolo si a caror eliberare inca se negociaza.

Sursa: