Mai multe fotografii distribuite pe retelele de socializare arata ca rusii au reusit sa captureze „drona poporului” ucrainean cu tot cu manualul tehnic al aeronavei fara pilot.
Drona PD-1 fabricata de compania ucraineana UkrSpecSystems a fost capturata in containerele folosite pentru transportarea sa, fortele rusesti obtinand si documentatia tehnica a aeronavei.
Desi data si locul exact unde aceasta a fost capturata nu sunt cunoscute, administratorii paginii Weapons Tracker speculeaza ca, date fiind tipul vegetatiei si prezenta unor politisti si oameni in haine de rand in imagini, s-ar putea ca fotografiile sa fi fost realizate in Crimeea, „ceea ce ne spune multe despre accesul ucrainenilor in aceasta zona”.
Una dintre variante ar fi ca drona a fost folosita de partizanii ucraineni ce activeaza in regiunea Herson din nordul Crimeii pentru a transmite date fortelor armate ale Kievului.
O alte posibilitate este ca, date fiind numeroasele inregistrari video si fotografii care au aratat in ultimele zile capturile facute de militarii ucraineni in regiunea Harkov, rusii sa fi distribuit pe canalele lor de Telegram imagini mai vechi cu drona capturata pentru a scoate in evidenta ca si ei ar mai captura echipament ucrainean.
Ce se stie despre „drona poporului” fabricata in Ucraina
Aeronava fara pilot PD-1 fabricata de UkrSpecSystems a fost proiectata pentru misiuni civile si militare precum supravegherea, observatiile, monitorizarea, culegerea de informatii, recunoasterea si cartografierea foto.
Ea a fost prezentata pentru prima data in octombrie 2016 la al X-lea Salon International de Aviatie si Inginerie Aerospatiala, fortele armate ucrainene decizand sa o cumpere in acel an.
Drona PD-1 este prima aeronava fara pilot proiectata in Ucraina pentru operatiuni de recunoastere aeriana si monitorizare a pozitiilor inamice. Ea este numita de producatorul sau „Drona poporului” deoarece la dezvoltarea sa a participat si publicul larg printr-un proiect de crowdfunding foarte popular la momentul respectiv.
Drona are o lungime de 2,5 metri si o anvergura a aripilor de 4,7 metri, putand sa transporte o incarcatura de pana la 8 kilograme. Ea are o altitudine de croaziera de 2.000 de metri, o viteza maxima de 140 de kilometri pe ora si o autonomie de 5 ore.
Un model mai avansat al dronei, PD-1 VTOL, a fost prezentat in 2018.


