O noua inregistrare video aparuta marti pe retelele de socializare pare sa arate ca trupele rusesti au abandonat o localitate si de pe malul de est al Niprului unde s-au retras saptamana trecuta, relateaza agentia Reuters.
Jurnalistii de la Reuters noteaza ca inregistrarea ar sugera ca una dintre cele mai mari retrageri ale razboiului declansat de Vladimir Putin pe 24 februarie nu s-ar fi incheiat vinerea trecuta, cand ministerul rus al Apararii a anuntat evacuarea tuturor soldatilor si echipamentelor de pe malul vestic al raului Nipru.
Desi a prezentat un plan in 10 puncte de incheiere a razboiului, presedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a transmis liderilor mondiali de la summitul G20 ca Ucraina nu va renunta la campania sa de a elibera teritoriul tarii de trupele rusesti dupa ce saptamana trecuta au intrat in orasul Herson, singura capitala regionala pe care trupele de invazie reusisera sa o cucereasca.
„Nu vom permite Rusiei sa astepte, sa isi cladeasca fortele si apoi sa inceapa o noua serie de teroare si destabilizare globala”, a spus el intr-o interventie prin videoconferinta la summitul G20 din Indonezia. „Sunt convins ca acum este momentul in care razboiul distrugator al Rusiei trebuie si poate fi oprit”, a adaugat el.
Joia si vinerea trecuta trupele ucrainene au fost asaltate de multimi de locuitori fericiti aflati pe malul de vest al Niprului in regiunea Herson pe masura ce eliberau localitate dupa localitate indreptandu-se spre orasul cu acelasi nume.
A fost una dintre cele mai mari victorii ale Kievului de la izbucnirea razboiului, fortele ucrainene intrand intr-un oras despre care presedintele Vladimir Putin proclama cu doar 6 saptamani inainte ca va fi mereu al Rusiei.
Niciun picior de soldat rus intr-un oras de pe malul de est al Niprului
Ministerul rus al Apararii anuntase oficial miercurea trecuta ca isi retrage trupele pe malul de est al Niprului pe pozitii mai usor de aparat.
Insa o inregistrare video aparuta marti pe retelele de socializare in orasul Oleski aflat pe malul estic al raului arata ca trupele rusesti s-ar fi retras si de aici.
Un sofer a condus timp de kilometri cu viteza mare fara sa intalneasca macar un soldat, punct de control sau steag rusesc.
Mai multe buncare amplasate de-a lungul drumului par de asemenea sa fi fost abandonate.
Faptul ca filmarea a fost intr-adevar facuta in Oleski a fost confirmata de jurnalistii de la Reuters pe baza reperelor vizibile.
Fortele armate ucrainene au anuntat ca au tras asupra pozitiilor inamice din Oleski in cursul noptii, fara a comenta insa deocamdata imaginile care arata ceea ce pare a fi o retragere ruseasca de aici.
Orasul avea o populatie de aproape 25.000 de locuitori inaintea razboiului, fiind totodata centrul administrativ al raionului cu acelasi nume.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


