Ministerul Apararii rus a declarat sambata ca fortele sale au distrus un „important transport de arme” furnizate de Occident in nord-vestul Ucrainei.
„Rachetele Kalibr de inalta precizie cu raza lunga de actiune, lansate de pe mare, au distrus un important transport de arme si echipamente militare furnizate de Statele Unite si tari europene, in apropierea garii Malin din regiunea Jitomir”, a precizat ministerul, potrivit France Presse, citata de Agerpres.
Potrivit ministerului, aceste arme erau destinate fortelor ucrainene din regiunea de est Donbas. Aceasta regiune, majoritar vorbitoare de limba rusa si controlata partial de separatistii prorusi din 2014, este in prezent scena unora dintre cele mai intense confruntari din Ucraina.
Din 24 februarie, Ucraina se confrunta cu o ofensiva rusa ce vizeaza, potrivit Moscovei, „denazificarea” acestei tari, pe care o acuza in legatura cu un presupus genocid al populatiilor rusofone, aminteste AFP.
Tarile occidentale au furnizat Ucrainei arme, inclusiv artilerie, rachete antiaeriene sau arme antitanc, iar Kievul cere sprijin suplimentar din partea aliatilor sai.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


