Cel putin sase civili au fost ucisi si alti 15 raniti intr-un bombardament rus la Harkov, in nord-estul Ucrainei, a anuntat guvernatorul regional pe Telegram, relateaza AFP, citat de Agerpres.
„Potrivit datelor preliminare, sase civili au fost ucisi si alti 15 raniti si spitalizati”, a postat Oleh Siniehubov.
Bombardamentul, efectuat cu „arme cu raza lunga”, a atins un birou de posta in apropierea caruia locuitorii primeau ajutor umanitar, a precizat el, denuntand o noua „crima a ocupantilor rusi”.
Al doilea oras al tarii, cu aproape 1,5 milioane de locuitori inainte de razboi, Harkovul este situat la circa 40 de kilometri de frontiera rusa.
De la inceputul invaziei la sfarsitul lui februarie, orasul este vizat de bombardamente ruse care au distrus aproape o mie de cladiri, majoritatea imobile de locuit, a declarat luni primarul sau Igor Terehov, citat de media.


