Ucraina a lansat noaptea trecută un nou val de atacuri cu drone asupra infrastructurii petroliere și industriale din Rusia și din Crimeea ocupată. Explozii și incendii au fost raportate la Sevastopol, în portul de la Marea Baltică, dar și în regiunea Samara, unde se află rafinării importante pentru economia rusă. În replică, Rusia a atacat cu peste 200 de drone infrastructura portuară și energetică din sudul și nordul țării vecine.
Dronele ucrainene au lovit noaptea trecută mai multe rafinării și depozite petroliere din interiorul Rusiei, iar una dintre cele mai importante ținte a fost rafinăria din Novokuibîșevsk, în regiunea Samara. Flăcări uriașe și un nor gros de fum negru au acoperit cerul deasupra orașului după mai multe explozii.
Un alt atac a vizat rafinăria din Sîzran, tot în regiunea Samara, iar imaginile publicate online surprind explozii succesive și flăcări puternice din interiorul complexului.
În Crimeea ocupată, dronele ucrainene au lovit baza petrolieră și zona portuară din Sevastopol. Un rezervor de combustibil a luat foc în apropierea golfului Kazacia. Cerul a fost luminat de tirurile apărării antiaeriene ruse.
Atacuri au fost raportate și în portul Vîsoțk, la Marea Baltică, unde se află un terminal folosit pentru exportul produselor petroliere rusești. În imaginile apărute online se vede fum ieșind din zona portuară.
Un alt incendiu a izbucnit la Tihorețk, în regiunea Krasnodar, după un nou raid cu drone. Presa ucraineană susține că operațiunea a vizat infrastructura energetică și logistică folosită de Rusia pentru susținerea războiului. La rândul său, Rusia a atacat în cursul nopții infrastructura ucraineană. În regiunea Odesa, dronele rusești au lovit unul dintre porturile de la Marea Neagră, unde au izbucnit incendii puternice, iar mai multe clădiri și utilaje au fost avariate.
Noi bombardamente au fost raportate și în nordul Ucrainei, unde o instalație energetică a fost avariată, lăsând fără curent sute de mii de consumatori. Potrivit autorităților ucrainene, Rusia a lansat peste două sute de drone în timpul nopții.

