Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a denuntat luni, potrivit purtatorului sau de cuvant, „o escaladare inacceptabila a razboiului” in Ucraina dupa sangeroasele bombardamente de luni, de o amploare fara precedent de luni de zile, care au lovit Kievul si alte orase ucrainene, potrivit AFP, Reuters si EFE.
Guterres „este profund socat” de aceste atacuri cele mai masive ale Rusiei de la inceputul razboiului in Ucraina, a indicat intr-un comunicat purtatorul sau de cuvant Stephane Dujarric, apreciind ca ele constituie „o noua escaladare inacceptabila a razboiului” pentru care civilii „platesc cel mai mare pret”.
ONU a denuntat bombardamentele, care au provocat pagube semnificative in zonele civile si au facut zeci de morti si de raniti.
Potrivit unui bilant provizoriu al autoritatilor ucrainene, atacurile s-au soldat cu zece morti si 60 de raniti, conform EFE.
Intr-o prima analiza, serviciile umanitare ale ONU au semnalat ca, pe langa numeroasele victime civile, au fost avariate infrastructuri esentiale in mai multe regiuni, inclusiv la Kiev.
Ca urmare a bombardamentelor, scolile din toata tara au fost inchise, iar sute de mii de familii au ramas fara electricitate, indica Natiunile Unite, adaugand ca serviciile de alimentare cu apa si de telecomunicatii au fost, de asemenea, afectate in unele zone ale Ucrainei.
ONU a afirmat ca acest val de atacuri rusesti a avut un impact si asupra operatiunilor umanitare pe care ea le desfasoara in Ucraina, ingreunand transportul de ajutoare in estul tarii, unde exista o populatie care are „nevoie disperata de asistenta”.
Rusia a prezentat bombardamentele de luni impotriva oraselor ucrainene ca raspuns la atacul comis in weekend impotriva podului Kerci, care leaga peninsula Crimeea (anexata de Moscova in 2014) de teritoriul rus, pe care Kremlinul l-a atribuit serviciilor secrete ucrainene.
Presedintele rus Vladimir Putin a amenintat ca va lansa alte astfel de atacuri daca Kievul va efectua „atentate teroriste” majore pe teritoriul Rusiei, noteaza AFP si EFE, citate de Agerpres.
Rusia a declansat la 24 februarie o invazie neprovocata si nejustificata in Ucraina in ceea ce Kievul si Occidentul considera a fi un razboi de cucerire, primul de acest gen in Europa dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial.


